În dimineața zilei de astăzi, 15 decembrie în jurul orei 07:10 minute, în Serviciul de Gardă al Inspectoratului de Poliție Soroca, a parvenit informația telefonică de la un bărbat care a comunicat că, în satul Visoca raionul Soroca, s-a incendiat o casă, informează poliția.
„Deplasându-se la fața locului Grupa operativă de urmărire penală a IP Soroca, de comun cu Conducerea IP Soroca, au constatat că la 15 decembrie în jurul orei 07:10, în circumstanțe necunoscute s-a incendiat domiciliul ce aparține unui bărbat de 57 de ani locuitor al satului Visoca din raionul Soroca, care a fost oferit pentru trai lucrătorilor stânei din sat pe care ultimul o administrează. Este vorba de doi bărbați de 57 și 59 de ani locuitori ai raioanelor Sângerei și Dondușeni. Cadavrele acestora au fost depistate carbonizate în interiorul casei. Cauza incendiului și alte date urmează a fi stabilite” ne-a declarat Svetlana Talpă, ofițer de presă al IP Soroca.