Asea Railean s-a născut într-o zi de iarnă a anului 1969, în familia soţilor Vladimir şi Larisa Trifăilă, fiind a doua fiică. De la vârsta de 12 ani, rămâne fără tată, aşa că a trebuit, împreună cu mama şi sora ei să se descurce cum puteau. Greutăţile vieţii au contribuit la formarea unei personalităţi puternice, disciplinate şi ambiţioase. În 1990 absolvă cu Medalie de Aur şcoala medie din satul natal, Băxani, după care au urmat studiile la Institutul Pedagogic din Bălţi. În profesia de pedagog nu s-a reţinut prea mult, încercându-şi capacităţile şi în alte domenii. Întâlnindu-l pe Igor Railean, formează o familie frumoasă, în care cresc doi copii. Dornică de a se dezvolta, studiază continuu, urmează diverse cursuri, participă la training-uri naţionale şi internaţionale, workshop-uri. Şi-a încercat forţele şi în politică, dar experienţa i-a lăsat un gust amar şi o lecţie preţioasă, spune dânsa. Din 2005 este preşedinta Asociaţiei Obşteşti „Soarta”, organizaţie fondată acum 13 ani, scopul căreia este de a ajuta oamenii aflaţi în dificultate. În paralel cu activitatea de bază, studiază Teologia şi Asistenţă socială la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, pe care o absolvă în anul 2011. Învăţătura bisericească stă la baza activităţii organizaţiei, iar motto-ul principal este „Mila şi îndurarea sunt mai presus ca viaţa”. Este deţinătoare a numeroase diplome şi menţiuni, dar şi a unor distincţii printre care: Ordinul „Sfânta Parascheva” de gradul II (2010); Medalia Jubiliară „Episcopia de Chişinău 200 de ani” (2013); Ordinul Bisericesc de gradul II (2014); Trofeul şi Nominalizarea „Eroul anului 2012 pentru activitatea de suport a vârstnicilor”; Nominalizarea „Femeia cu mii de bunici” (2011); câştigătoarea „Country WINNER” a Fundaţiei ERSTE.
Asea Railean, este un adevărat model al femeii puternice, care ştie să caute răspunsuri la întrebări, soluţii pentru probleme şi căi de trecere a obstacolelor din viaţă şi totodată să-i ajute şi pe alţii să reuşească. Este genul de persoană care a acceptat provocările vieţii, înregistrând succese, învăţând lecţiile vieții, pe acestea din urmă preţuindu-le la fel ca pe un succes. Găseşte sprijin în oamenii care o înconjoară şi echilibru sufletesc în Dumnezeu. Pe parcursul anilor „Soarta”, condusă de Asea Railean, a desfăşurat programe pentru bătrâni, copii, diverse campanii de informare, promovarea egalităţii de şanse, a nediscriminării. Mai nou, cu suportul asociaţiei, circa 20 de femei din raion au fost instruite în domeniul antreprenoriatului şi ajutate să-şi înfiinţeze propriile afaceri. Despre aceasta, dar şi despre rolul femeii în societatea actuală am discutat într-un interviu cu doamna Asea Railean.
– Doamnă Asea Railean, de ce trebuie promovată femeia?
– Este o situaţie interesantă în societatea noastră: bărbaţii parcă nici nu au nevoie să se promoveze, vine totul de la sine, iar noi femeile trebuie să demonstrăm, să ne afirmăm, să convingem… De fapt problema constă în încrederea în forţele proprii. Femeile au nevoie, în primul rând de încredere în sine, în faptul că ceea ce-şi propun să realizeze – le va reuşi. În plus femeile trebuie să fie solidare, să se susţină reciproc. Ca un mesaj pentru femei ar fi: „E important să fim active acum, ceea ce poţi faci azi, nu trebuie să laşi pentru alte zile. Momentul în care înţelegi că neimplicarea ta te-a făcut să suferi pe tine sau pe cei din jur – ar putea fi prea târziu. Trebuie să fim active în orice ramură a vieţii: în societate, politică, biserică, familie”.
– În opinia dvs. care este rolul şi locul femeii în societatea noastră sau cum ar trebui să fie de fapt?
– Opt ani în urmă, în Suedia am avut o întâlnire cu o doamnă parlamentară, care ne-a spus, printre altele, că în Suedia nu se vorbeşte despre egalitatea de gen/de şanse, despre rolul femeii în societate. Pentru mine era ceva de neînţeles. Din explicaţii mi s-a făcut clar că atunci când se pune valoare pe om, pe calităţile profesionale, personale şi potenţialul persoanei – genul acesteia nu mai contează. Probabil în afară de rolul de „mamă” nu găsim nici o ocupaţie sau profesie în care am putea delimita cine o poate practica şi cine nu. Bineînţeles şi tradiţia noastră ortodoxă ne învaţă că femeia este mamă, soţie…, dar viaţa ne demonstrează că femeia este mai mult decât atât: femeia a fost în cosmos alături de bărbaţi; ea este şi inginer şi muncitor şi se descurcă bine în toate.
Totdeauna am încurajat femeile să fie active oriunde: în societate, acasă, în politică, în biserică… Ce ar însemna o femeie activă? E simplu – o femeie care îşi doreşte mult să realizeze ceva. Este bine când găseşti acel „ceva” al tău care îl poţi realiza, să-ţi găseşti locul sau nişa. Ştiu bărbaţii nu ne plac pentru aceasta, mai ales în politică. Încă se mai consideră că funcţiile de conducere sunt desinate persoanelor la costum şi cravată. Am văzut şi femei deştepte la costum şi cravată, care şi-au onorat obligaţiile foarte bine.
– În prezent asociaţia pe care o conduceţi implementează un proiect destinat femeilor. Povestiţi-ne cum încurajaţi şi susţineţi femeile?
– Acest proiect a fost lansat câţiva ani în urmă şi presupune susținerea financiară și instructivă pentru tinerele fete și femei în deschiderea și gestionarea unei afaceri proprii. Scopul este să le ajutăm să se dezvolte, să se asigure şi să nu aibă nevoie să plece ilegal la muncă peste hotare. Astfel pe parcursul anilor 2012-2014, în prima fază a proiectului, am ajutat 18 femei în scrierea și implementarea proiectelor, am îmbunătățit calitatea vieții lor și am trezit interes pentru multe comunități. La modul practic, 18 femei şi-au înfiinţat diverse afaceri: mini-ferme de iepuri; o mini-fermă de bovine; o plantaţie de nuci; o plantaţie de zmeură; o prisacă; un magazin de realizarea obiectelor religioase; o mini fermă de creştere a găinilor; o fermă de porcine sau au beneficiat de susţinerea noastră financiară pentru a-şi rezolva diverse probleme de ordin social. Acum proiectul se află la faza a doua şi suntem în căutarea altor femei care vor să se afirme.
– Care este reacţia femeilor, îşi doresc să se dezvolte, își doresc susținere?
– Da, dar o mare problemă este lipsa încrederii în forţele proprii, frica de a fi sinceră şi directă, de a concura cu bărbaţii. Pe parcursul anilor am activat într-un colectiv de bărbaţi şi nu mi-a fost greu. Ulterior am lucrat în parteneriat cu bărbaţi și am avut parte de un partener care în activitate s-a plasat mai presus ca oricine, pe motiv că este bărbat. Să fim sinceri: bărbaţilor nu le plac femeile deştepte şi atunci ori te faci mai prostuţă, le dai valoare şi îi urmezi, ori încerci să fii aşa cum eşti şi nu au decât să te accepte. O calitate cu care mă mândresc, dar care mi-a adus şi mulţi duşmani este că am spus lucrurilor pe nume.
– Cum este în prezent o zi de muncă din viaţa dvs.?
O zi începe cu o rugăciune de mulţumire către Dumnezeu, pentru tot ce primim. Poate nu totdeauna reuşesc să o fac dar mă strădui să mă opresc la biserica pe lângă care trec zilnic în drum spre serviciu şi să spun o rugăciune, cât de scurtă. Urmează activitatea de bază – munca în Asociaţia Obştească „Soarta”. Nu este o muncă uşoară cum poate părea dintr-o parte. „Soarta” este un copil al meu, la care ţin foarte mult. Aici am petrecut, muncind, cei mai frumoşi ani ai tinereţii. La „Soarta”, am avut parte, cu excepţia unor persoane, de oameni foarte buni. Poate chiar Dumnezeu are grijă să-mi trimită oamenii cu care muncesc, fără ca aceștia să se gândească în primul rând la salariul lor. Noi neavând un buget stabil al asociaţiei, lucrăm din proiecte şi se poate întâmpla ca să muncim o perioadă de timp, în aşteptarea aprobării unui proiect, să muncim şi să aşteptăm salariul lunile următoare. Ori, se întâmplă reţineri de salariu, dar am nişte colegi înţelegători, care vor să facă ceva bun şi care cred că scopul în viaţă nu este numai banul şi ora de lucru, dar mai este şi chemarea de a face ceva pentru aproapele tău. O bună parte din timp mi le iau deplasările peste hotare, citirea corespondenţei, aprobarea proiectelor ş.a., ceea ce constituie munca mea de fiecare zi. Pot afirma, deşi nu este modest, că lucrez mai mult ca toţi, din considerentul că sunt unica persoană în asociaţie vorbitoare de limbă engleză – lucru extrem de necesar în condiţiile în care lucrăm cu donatori străini. Toată corespondenţa, proiectele etc. trebuiesc traduse în engleză.
„Fiind copil, regretatul preot din sat, părintele Ioan Sârbu, îmi spunea: „Asicuţa, în viaţă trebuie să faci bine, mai ales oamenilor care îţi fac rău. Ei au cel mai mult nevoie de bine”. Acesta este moto-ul de care mă conduc. A continua să faci bine oamenilor care îţi fac rău e foarte important, e greu, necesită răbdare şi putere, dar e foarte bine şi îţi ajută mult în viaţă. În plus trebuie să mai dai o şansă vieţii, pentru că nu toate vin uşor în viaţă, nu trebuie să cedezi, să te resemnezi, trebuie să mai încerci.
Acest articol este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.
– Să învăţați limba engleză a fost o provocare pentru dvs.?
– Da. Am învăţat-o din mers. Participând acum câţiva ani la o întâlnire a femeilor din Europa, pentru că nu ştiam engleza, o femeie din România îmi traducea. Atunci am fost motivată să învăţ. Am încercat cu un profesor, dar din lipsă de timp nu prea îmi reuşea, în schimb am început să învăţ de sinestătător şi am reuşit. Cred că mă descurc destul de bine. Dar dacă ceva nu înţeleg, nu mi-e ruşine să întreb. Am avut o motivaţie puternică, îmi doream, atunci când merg în altă ţară, nu doar să văd lumea, ci să înţeleg și ce vorbesc alţii, să pot să mă exprim şi să-mi expun gândurile aşa cum vreau eu, nu cum înţelege traducătorul.
– Dvs. nu vă limitaţi doar la activitatea în Asociaţie…
– Da, am fost întotdeauna activă în viaţa publică. Acum câţiva ani am participat în câteva reţele create la nivel republican, unele ţin de voluntariat, altele cu referire la vârstnici. Am fost chiar liderul Reţelei de vârstnici, am fost şi unul dintre cei trei lideri în Consiliul Naţional al Vârstnicilor. De mai mulţi ani fac parte dintr-o organizaţie europeană, iar din august 2014 am fost aleasă şi în calitate de Preşedinte al Forului Ecumenic al Femeilor Creştine din Europa, deci am fost recunoscută ca un bun lider dintre femeile care reprezentau 32 de ţări ale Europei.
– Pe lângă toate acestea, mai nou, v-aţi încercat puterile în business. De unde a venit ideea?
– Motivaţia de a lansa o afacere de familie a fost feciorul. Iniţial, nu am acceptat, dar ne-a convins că vrea să-şi creeze propria afacere şi, fiind tânăr, să beneficieze de un credit preferenţial. A fost primul pas matur al său în care l-am susţinut. A beneficiat de acel credit, dar pentru că nu are un venit i-am acordat şi noi un suport. Atunci a fost momentul când am înţeles că trebuie să ne dezvoltăm şi să facem şi noi ceva. Afacerea cu caprine şi ovine a fost o provocare, este o afacere în care este implicată toată familia. Dacă rezultatele le poţi vedea după 4-5 ani, atunci satisfacţia morală o ai din primul an. Sunt multe greutăţi în acest domeniu, învăţăm multe lucruri din mers pentru că nu le cunoştem. Ideea este că îmi place să fac ceva nou şi nu aş vedea acum o altă ocupaţie pentru familia noastră. În timpurile când multă lume pleca peste hotare, ca o mamă, mi-am dorit şi am luptat mult ca membrii familiei mele să fie împreună, să rămânem în ţară. Şi în ţara noastră se poate de dezvoltat afaceri, de găsit o ocupaţie din care să te întreții.
– Şi totuşi toate drumurile duc în familie…
– Indiscutabil. Ca pentru oricare om, familia înseamnă pentru mine totul. Eu, care am crescut fără tată, am simţit lipsa unui membru al familiei. De aceea iniţial când am început activitatea am fost înţeleasă de soţ şi asta m-a bucurat mult. De copii poate am fost înţeleasă mai greu, ei aveau parcă o responsabilitate mai mare în faţa tatălui, iar când pleca mama, parcă pleca mila de acasă. Primele plecări peste hotare, copiii nu le primeau chiar bine. Desigur, unele responsabilităţi le-a preluat soţul, iar alături de noi era mama şi sora mea care ne-au ajutat mult. Îi mulţumesc Domnului că am doi copii frumoşi şi un soţ înţelegător. Atâta timp cât ne înţelegem – putem realiza ceva în viaţă. Văzându-mi copiii crescând, îmi doresc să fie fericiţi, să-şi creeze şi să aibă înţelegere în familiile lor.
– Care este reţeta de succes a femeii, din experienţa dvs.?
– Ca să fii o femeie de succes, trebuie să fii corectă, sinceră şi să nu te deranjeze faptul că fiind aşa, vei căpăta mulţi duşmani. Dacă nu ai duşmani nu poţi fi în top, pentru că de la duşmani înveţi cum trebuie să fii.
– Dar în spatele succesului totdeauna este şi o jertfă, nu-i aşa?
– Da. Multă muncă, nopţi nedormite, puţină odihnă, faptul că îţi faci duşmani… Din păcate trăim nişte timpuri în care oamenii nu au învăţat să se bucure de succesele altora.
– Vă mulţumesc pentru interviu.
A dialogat Tatiana Mitrofan
