Ce bine ar fi ca acest campionat să se termine cum a început, cu VICTORIA „ZIMBRILOR”

0
30

Așa ceva nu am mai văzut de vreo zece ani, dacă nu mai mult — în fruntea clasamentului campionatului Republicii Moldova la fotbal se află cea mai galonată, cea mai iubită, cea mai reprezentativă și cea mai „a noastră” echipă, „Zimbru” din Chișinău. După ani și ani de bălăceală în anonimat și incertitudine, echipa din strada Butucului are un început de campionat promițător, iar scorul înregistrat în prima etapă dă speranțe microbiștilor, celor care mereu au fost alături de fotbaliști și celor care au crezut în aceea că „nu mor caii când vor câinii”.

Or, în doar câteva luni, „zimbrii” au parcurs calea de la moartea aproape sigură până la renașterea din propria cenușă. Bineînțeles, victoria cu dinamoviștii din Tiraspol (Bender) nu este cea mai concludentă, dar orice lucru mare are un început și bine ar fi ca acest început să poarte pecetea acestui sec 3-0! Cum se zice în astfel de cazuri, incredibil, dar adevărat!!! Cei 11 din teren și colegii lor de pe bancă au fost o adevărată echipă, cum nu s-a mai văzut în ultima vreme și rolul decisiv al are, cu siguranță!, antrenorul — să fie oare Vlad Goian omul care va face minuni și va aduce în vitrinele formației un nou titlu? Știu că mai există mult până departe și acest succes ar putea să nu aibă continuitate, dar… cine nu este de acord cu mine că formația care are în palmares 8 titluri, 5 medalii de argint, 2 medalii de bronz și 6 Cupe ale Republicii Moldova merită să fie încurajată și împinsă de la spate?

De altfel, surpriza primei etape s-a produs nu la Chișinău, dar la Tiraspol, unde gazdele, care sunt campioni en-titre, au cedat în fața debutantei, echipei din capitala nordului, CSF Bălți. Or, după ce tiraspolenii au pierdut și Supercupa Republicii Moldova, fiind învinși de fotbaliștii din Suruceni, a urmat și acest duș rece care, sincer vorbind, îl merită — nu de alta, dar prea multe victorii uneori… strică. Din celelalte rezultate ale primei etape trebuie să menționăm remiza înregistrată la Orhei, unde gazdele au pierdut 2 puncte în confruntarea cu proaspăta deținătoare a Supercupei sau, poate, fotbaliștii lui Serghei Cebotari au pierdut 2 puncte? Pe de altă parte, floreștenii și-au vândut scump pielea în partida pierdută în fața hânceștenilor. Iată și rezultatele tehnice ale etapei: FC FLOREȘTI-FC PETROCUB: 0-1 (gol marcat de Mihail Plătică); FC SHERIFF-CSF BĂLȚI: 0-1 (gol marcat de Emmanuel Alaribe); FC ZIMBRU-FC DINAMO AUTO: 3-0 (goluri marcate de Eugeniu Sidorenco, Alexei Ciopa/Valeriu Gaiu — autogol); FC MILSAMI-FC SFÂNTU GHEORGHE: 1-1 (goluri marcate de Radu Gânsari/Victor Stână.

Așadar, pentru prima dată în ultimii ani clasamentul arată atât de frumos, cu „zimbri” în rol de scripca întâi și cu tiraspolenii tocmai pe locul 6. Urmează încă multe etape importante, dar… microbiștii cei mai pătimași nu ar strica să-și facă o poză cu clasament (tabl.)
În etapa a doua, toate meciurile se anunță extrem de interesante, cap de afiș fiind meciul de la Hâncești, unde vicecampionii primesc replica șerfiilor „răniți rău” după cele două înfrângeri mai mult decât usturătoare. „Zimbrii” au nevoie de cele trei puncte în meciul cu floreștenii, pentru a demonstra că succesul din prima etapă nu a fost întâmplător, dar și vecinii noștri de la Florești nu-și pot permite luxul de a începe competiția cu două înfrângeri. Dinamoviștii lui Igor Dobrovolschi vor încerca să dreagă busuiocul în meciul de acasă cu proaspăta deținătoare a Supercupei, iar eroii de la Bălți vor avea o misiune grea în confruntarea cu FC Milsami. (Dan AOLEI)

Articolul precedentLeul moldovenesc se depreciază, nesemnificativ, în raport cu valutele de referință
Articolul următorCentrul Romilor cere investigarea violențelor de la Otaci prin prisma urii rasiale
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.