De astăzi, au intrat în vigoare noi reguli de intrare în Republica Moldova

0
530

Începând cu data de 23 martie 2021, intră în vigoare noi măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova.

  Pentru perioada stării de urgenţă în sănătate publică se instituie obligativitatea prezentării, la trecerea frontierei de stat, pe sensul de intrare în Republica Moldova, a rezultatului negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe  Cotidianul.md.Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile: română, engleză, franceză sau rusă. Termenul de 72 ore se va calcula din ora prelevării probelor/efectuării testului, indicată în actul confirmativ de efectuare a testului.

 

Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi nu deţin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19, vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile determinate. În cazul minorilor până la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere este completată şi semnată de reprezentantul legal sau însoţitorul.

Excepţie de la prevederile de mai sus se stabileşte pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:

1) copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 5 ani;

2) conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren.

Calitatea de transportator se constată la exercitarea nemijlocită a atribuțiilor de serviciu, în momentul traversării frontierei de stat, cu prezentarea unui document eliberat în acest scop, cum ar fi: permisul de conducere/certificatul de competență profesională, foaia de deplasare; licența(legitimația)/certificatul/lista membrilor de echipaj al aeronavei; rolul de echipaj al navelor; lista personalului însoțitor la bordul trenului.

3) persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative).

Notă: Se consideră călătoriile din motive de sănătate sau umanitare atât întreprinse pe teritoriul Republicii Moldova, cât și din Republica Moldova pe teritoriul altui stat.

Călătoria din motive de sănătate se confirmă la prezentarea unui act/document oficial (sau copia acestuia) eliberat de instituția/clinica medicală publică sau privată, ori de medicul specialist, ce confirmă tipul și tratamentul medical, consultația/examinarea medicală, tratament balneo-sanatorial, stomatologic etc., ce urmează a fi efectuat.

Notă: După caz, dacă persoana, urmare a stării precare de sănătate (deficiențe de deplasare, instabilitate la deplasare, boli grave) necesită a fi însoțită, excepția de la obligativitatea respectării regimului de autoizolare, se aplică și în privința persoanei însoțitoare.

Călătoria din motive umanitare se confirmă la prezentarea (în original sau copie) a certificatului de deces, actului/documentului privind constatarea decesului, actului/documentului eliberat de instituția medicală privind starea de sănătate a rudei apropiate.

Notă: Se consideră motive umanitare cazurile de deces a unei rude apropiate, necesitatea îngrijirii unei rude apropiate aflată în etate sau ca urmare a unei îmbolnăviri subite grave, transportarea persoanei cu probleme locomotorii, însoțirea cadavrului/defunctului.

4) elevii/studenţii, care merg zilnic la studii în unităţi/instituţii de învăţământ pe teritoriul statelor vecine sau pe teritoriul Republicii Moldova, cu prezentarea actelor confirmative.

Calitatea de elev/student înmatriculat, se confirmă la prezentarea carnetului de elev/student și/sau a ordinului de înmatriculare/contractul încheiat cu instituția de învățământ.

5) lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi.

6) posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora – stabilite conform Anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.765 din 18 septembrie 2014, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/ sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar.

În cazul asigurării ajutorului umanitar, faptul dat se va confirma la prezentarea scrisorilor de coordonare/informare din partea autorităților administrației publice centrale sau locale ale Republicii Moldova.

7) persoanele în tranzit. Itinerarul tranzitării este stabilit de către Poliția de Frontieră.

Calitatea de străin sau apatrid în tranzit se va confirma urmare a declarației verbale privind intenția de a tranzita teritoriul Republicii Moldova și prezentării documentelor confirmative care atestă faptul acceptării străinului/apatridului în țara de destinație (deținerea cetățeniei statului de destinație, permisului de ședere, actelor confirmative deplasării în interes profesional/de serviciu/medical/umanitar, documente ce atestă calitatea de membru de familie al cetățeanului statului de destinație, etc.).

Notă: Se permite tranzitarea prin aeroporturile situate pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul zborurilor cu escală, cu condiția nepărăsirii zonei de tranzit a aeroportului, deținerii vizei de tranzit aeroportuar, după caz, precum și a controlului actelor de călătorie la rutele cu risc sporit de migrație ilegală. În cazul tranzitului aeroportuar, nu se eliberează „Itinerarul tranzitării teritoriului Republicii Moldova”.

8) persoanele care dețin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză sau rusă.

9) persoanele, cărora nu li s-a permis intrarea în statul vecin (România sau Ucraina) prin punctele de trecere rutiere sau persoanele cărora nu li s-a autorizat ieșirea din Republica Moldova ori nu li s-a autorizat scoaterea mărfurilor şi a altor bunuri.

 

Articolul precedentLidia Răilean, centenara de la Redi-Cereşnovăţ / VIDEO
Articolul următorO parte din materialele reciclate la GreenWEEE sunt reintroduse în circuitul economic buzoian
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.