ONB “Arcașii lui Ștefan” — eroii antisovietici din Soroca

Organizația Națională din Basarabia (ONB) ”Arcașii lui Ștefan” a fost înființată la Soroca în 1945, după ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică. Organizația antisovietică era compusă din elevi și profesori, unii dintre soroceni fiind foști “refugiați” peste Prut, readuși forțat de sovietici la baștină. Dintr-un grup de intelectuali care gândeau la fel, s-au transformat într-o organizație cu statut, imn, crez, ștampilă etc. Între timp, s-au fortificat, coagulându-și forțele cu Organizaţia Naţional Creştină Antisovietică din satul Schineni și “Sabia dreptății” din părțile Drochiei și Dondușeniului.

CREZUL ARCAŞILOR
• Cred în Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc
• Cred în comandantul ONB “Arcaşii lui Ştefan”
• Cred în biruinţa ONB “Arcaşii lui Ştefan” şi voi lupta până la moarte, căci mai bine mort pe pământul ce îl apăr decât viu în mâinile duşmanului
• Urăsc de moarte dictatura stalinistă, pericolul asupra civilizaţiei omeneşti şi a neamului românesc
• Urăsc de moarte minciuna şi trădarea
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Printre cei care făceau parte din detașamentul “Sabia dreptății” a ONB “Arcașii lui Ștefan” este și Ion Moraru, profesor și scriitor din satul Mândâc, raionul Drochia. El a fost unul dintre cei care s-au împotrivit regimului comunist instaurat în Basarabia după cel de-al doilea război mondial și luptau cu bolșevicii din regiune. “O găină pierită am legat-o de stâlpul de la intrarea în sat, unde scria Mândâc și am scris dedesubt: “M-am ouat, m-am ouat, și pe Stalin tot nu l-am mai săturat!”, își amintește Ion Moraru. „Înțelegeam destul de bine – cu pușca de soc pe care o aveam nu puteam merge împotriva bombei atomice, dar trebuia să ne exprimăm cumva protestul. KGB-ul ne-a urmărit cât ne-a urmărit și, când au hotărât ei că ajunge să ne jucăm, au pus mâna pe noi într-o noapte”.

Membrii organizației au fost etichetați ca “dușmani ai poporului” și au fost condamnați la ani grei de pușcărie, duși în Siberia și puși să muncească până la istovire. “În nordul îndepărtat, erai debarcat într-o regiune de tundră. Topor nu aveai, chibrituri nu aveai, nimic nu aveai la tine… Rămâi și supraviețuiește! Dacă vei rezista, înseamnă că vei trăi, dar dacă nu – te-ai dus. În 1953, în lagărul de la Ekibastuz, era deținut și Alexandr Soljenițîn. Se trecuse din viață stăpânul (Iosif Stalin – n.a.), pentru noi era o bucurie nemaipomenită că ne vom elibera repede. Soljenițîn se uita la noi dintr-o parte, avea așa o față lunguiață cu o barbă ascuțită ca o daltă și ochi negri pătrunzători… Și ne zice: „măi băieți, nu vă strofoliți, că nu se știe când vom ieși de aici. Aceasta este o religie strașnică și religiile nu dispar atât de ușor!”. Și a avut dreptate. URSS a murit, dar religia cu emblema secera și ciocanul trăiește și astăzi”.

Elena Postică, istoric:
“În lupta aceasta pentru păstrarea idealurilor naționale erau antrenați în primul rând intelectualii și liceenii. Faptul că în Soroca erau mai multe licee și mai mulți intelectuali, a determinat apariția Organizației Naționale din Basarabia “Arcașii lui Ștefan” anume acolo”.

În cartea sa “Județul Soroca: file de istorie” Nicolae Bulat menționează că ONB “Arcașii lui Ștefan” era împărțită în nouă secții: secția 1 – Bădiceni, Șolcani și Băxani; secția 2 – Soroca și Rubleniţa; secția 3 – Trifăuţi, Vasilcău și Racovăţ; secția 4 – Sudarca, Horodişte și Arioneşti; secția 5 – Schineni, Hristici, Popeştii de Sus, Popeştii de Jos și Bulboci; secția 6 – Mândâc, Drochia, Șuri și Chetrosu; secția 7 – Titireaza, Zgura și Arioneşti; secția 8 — Dubna, Stoicani, Răduleni, Rădi, Soloneţ și Parcani; secția 9 – Dărcăuţi, Visoca, Tătăruşi și Teleşeuca. Totodată, erau și subsecții în cadrul unor instituții de învățământ, cea de la Colegiul Agricol din Soroca era condusă de Condrat Ursachi, originar din satul Rublenița. Acesta a fost prins împreună cu camarazii săi și întemnițat până la proces, în închisoarea din Soroca. Astăzi a rămas în viață doar soția sa. “I-au adus aici, la Soroca, la închisoare și de aici i-au luat și i-au dus tocmai în Kazahstan. De acolo i-au mutat în Rudnic, la minele de zăcăminte. Dar el nu a făcut nici un păcat, nu a ucis pe nimeni, nu a obijduit pe nimeni”, zice Maria Ursachi.

Un alt membru important al “arcaşilor” era consăteanul său Mihail Ursachi, condamnat de tribunalul sovietic la 25 ani de privaţiune de libertate şi 5 ani lipsă de drepturi cetăţeneşti, care, după revenirea la baștină a scris cărțile „Arcaşii lui Ştefan” şi „Soartă de arcaş”. L-am cunoscut pe când lucra la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei din Chișinău, el fiind responsabil de diorama celui de-al doilea război mondial. Bărbatul a trecut deja la cele veșnice, dar în 2005 a acordat un interviu ziarului “Observatorul de Nord”, de unde voi extrage unele crâmpeie: “Această organizaţie i-a avut la bază pe Vasile Batrânac, Pimen Damaşcan şi Victor Solovei”, povestea arcașul. „Cu Vasile Bătrânac am trăit împreună la gazdă, el fiind secretar al şcolii pedagogice, m-a “aranjat” la lucru pentru că scriam caligrafic. Aveam, pe ascuns, şedinţe în Dealul Sorocii, unde ne adunam la Colegiul Tehnic Agricol. Pe atunci era foarte periculos. Apoi am trecut în aşa-zisul sediu al organizaţiei – casa de pe strada Artiom, 1 a oraşului, acolo stăteam cu chirie câţiva băieţi, o parte dintre noi “refugiaţi” din România. Primul proces-verbal al “arcaşilor” datează cu 1 august 1946. Noi, adică eu şi verişorul meu Condrea Ursachi, am fost primiţi în organizaţie la 30 octombrie, am fost printre primii ei membri”.

Mihail Ursachi, membru al ONB “Arcaşii lui Ştefan”:
“Noi am fost descoperiţi fiindcă Ştefan Melnic a căzut împreună cu listele noastre, care se aflau la el, în ghearele securităţii. Într-o zi, întorcându-mă acasă de la mănăstirea Cușelăuca, am trecut pe la Valentina Colesnic, secretara organizaţiei noastre. A ieşit Vera, sora Valentinei, şi îmi spune: “fugi mai repede, Bătrânac a fost arestat”. Am fost nevoit să mă întorc la mănăstire, la maica Tavifa, care era sora tatălui meu. Ea m-a dus la mănăstirea de bărbaţi din Sârbeşti. Acolo m-au găsit şi arestat.”

Clădirea de pe strada Artiom, 1 există și astăzi în Soroca, nici denumirea străzii nu a fost modificată, dar nu se știe cert dacă anume acest edificiu găzduia sediul organizației antisovietice. “Scopul nostru era de a elibera Moldova de sub călcâiul “hidrei roşii”, încercam să ridicăm moralul populaţiei prin diferite atacuri împotriva bolşevicilor. Eu am fost numit șeful secţiei 2 (şoseaua Soroca şi Rubleniţa). Făceam adunări şi propagandă anticomunistă, vorbeam cu lumea, o mare parte nu erau de acord cu conducerea comunistă, dar de frică tăceau. Prin diferite metode căpătam cuţite şi armament”, mai spunea Mihail Ursachi. Se căsătorise în Siberia cu o rusoaică de prin părțile locului, dar de cum i s-a permis să meargă acasă a venit în Republica Moldova, lăsându-și familia acolo. Mai târziu soția venise la Chișinău să-l convingă să plece cu ea: “Nu plec la ruşi, ei toată viaţa m-au numit fascist”, i-a răspuns soțul și a rămas.

Istoricul Elena Postică a scris mai multe articole în reviste și cărți despre rezistența antisovietică din Basarabia, inclusiv despre ONB „Arcașii lui Ștefan”. Aceasta crede că deși „arcașii” soroceni nu și-au atins scopul, curajul lor trebuie cunoscut și apreciat.
„Prin acțiunile lor, „Arcașii lui Ștefan” au demonstrat că au rămas fideli țării lor, românismului, că au considerat România ca fiind unica lor patrie. Desigur, cu forțele pe care le aveau, nu puteau lupta cu un regim atât de puternic, dar au fost un exemplu pentru alții, nu s-au dezis de ideile, principiile și valorile românești. Aceasta contează! Este important curajul de care au dat dovadă, iar acțiunile lor au avut ecou”, consideră Elena Postică.
Și dacă după încheierea celui de-al doilea război mondial „Arcașii lui Ștefan” luptau împotriva “eliberatorilor sovietici”, care au ocupat Moldova de dincoace de Prut, alții au preferat ori au fost nevoiți să tacă. Au făcut loc, alături de icoane, portretelor lui Lenin și Stalin, apoi au scos icoanele, iar panglicile tricolore au fost înlocuite cu drapele roșii. Unii îi admirau în taină pe bravii „arcași”, alții îi denunțau noilor autorități pentru a-și demonstra loialitatea și a intra în grațiile acestora. Astfel, multor intelectuali și tineri soroceni li s-a pierdut urma.

În vara anului 2010, prin decret prezidenţial, Mihai Ghimpu, pe atunci preşedinte interimar al Republicii Moldova, a conferit „Ordinul Republicii” mai multor luptători cu regimul totalitar comunist de ocupaţie, între care și membrilor ONB „Arcașii lui Ștefan”. Toți „arcașii” au fost decorați post-mortem. Despre „Arcașii lui Ștefan” puțini soroceni își mai amintesc. Și totuși în oraș există o stradă care le poartă numele, iar recent profesorul Ion Alexei a înființat Ansamblul etnofolcloric „Arcașii lui Ștefan”, în cinstea bravilor eroi și a cauzei lor, care nici până astăzi nu a fost dusă la bun sfârșit.