Nu ştiu ce evenimente v-au marcat pe Dvs. în ultima vreme, eu însă aş vrea să amintesc două din ele, chiar dacă acestea sunt absolut diferite ca „formă şi conţinut”, cum ar zice moldoveanu Marian Lupu — epopeea cu bradul din centru capitalei şi dorinţa unor forţe politice de la Chişinău de eliberare a actelor de stare civilă moldoveneşti tuturor locuitorilor Transnistriei, care de peste 20 de ani se uită la malul drept al Nistrului la fel cum se uita Troţchii la primul tractor.
Să începem cu bradul, pomul care ar trebui să ne aducă bucurie şi satisfacţie, dar care s-a transformat într-o petică roşie pentru acei care, din voia sorţii, s-au ales cu pâinea şi cuţitul în mână. Or, dacă Cartea Recordurilor ar avea un compartiment dedicat prostiei şi ipocriziei omeneşti, ai noştri politicieni ar ocupa primul loc, fără exagerare… Totul a început încă din primul mandat al lui Dorin Chirtoacă, când comuniştii nu au găsit altă metodă de a-i pune sare pe coadă primarului general decât să-i încurce acestuia să aducă şi să instaleze un brad pe piaţa centrală a capitalei. S-a ajuns până la aceea că bradul a fost arestat, dacă mai ţineţi minte! Cu părere de rău, acea „tradiţie” proastă a avut continuitate şi acum a culminat cu un nou scandal-monstru. În loc să se ocupe de gestionarea capitalei, nou-promovata primăriţă Silvia Radu nu a găsit nimic altceva decât să facă un mare tam-tam cu o zdreanţă (numită şi brad) şi, în consecinţă, să facă un gest, cică mărinimos (dar populist până în măduva oaselor), de a instala un brad pe cont propriu. Nu ştiu dacă chişinăuienii au nevoie de pomeni ieftine, dar gestul mi se pare unul regretabil şi chemat să demonstreze nu că este „o mână de fier” de care capitala ar avea nevoie.
De altfel, această doamnă şi-a început activitatea (ilegală, după cum afirmă mai multă lume) la primărie cu stângul, tăind şi spânzurând la stânga şi la dreapta. Se creează impresia că doamna Radu se vrea un fel de Margaret Tatcher de Chişinău, chiar dacă încă nu a demonstrat că poate munci nu doar pentru propriul buzunar. Fiţi de acord, una este să fii manager la Union Fenossa, care s-a manifestat mai mult prin sărăcirea oamenilor cu preţurile exagerate la energia electrică, şi alta este să fii la cârma unui oraş cu probleme complexe.
Este foarte bine când un politician, darămite partide întregi, „îşi doreşte consolidarea încrederii”, dar şi mai storcătoare de lacrimi este destăinuirea unui politician că „îl doare sufletul”, dar …
În ceea ce priveşte cochetarea autorităţilor cu transnistrenii, lucrurile sunt foarte clare — partidele politice au început deja pregătirile pentru alegerile parlamentare din toamna anului viitor şi sunt gata la orice numai să se vadă cu sacii în căruţă. Faptul că iniţiativa de a permite cetăţenilor din stânga Nistrului de a schimba aşa-zisele acte de stare civilă eliberate de instituţiile neconstituţionale de la Tiiraspol (!!!) pe cele eliberate de autorităţile de la Chişinău vine din partea socialiştilor şi democraţilor vorbeşte de la sine — aceste două formaţiuni politice (sau, cel puţin, elitele lor) gândesc şi simt ruseşte şi vor face tot posibilul pentru a îndepărta RM de lumea bună. Pentru a nu fi învinuit de rea-voinţă sau de interpretarea greşită vă voi prezenta declaraţiile a doi fruntaşi în original. Vladimir Ţurcan, deputat PSRM: “Scopul strategic, de fapt, al acestui proiect este consolidarea încrederii de pe ambele maluri ale Nistrului în procesul de reintegrare a țării” şi Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al PDM: „Sigur că noi privim și teritoriul din partea cealaltă a Nistrului și cetățenii care locuiesc acolo ca parte integră a RM. Pe noi ne doare sufletul și vrem să rezolvăm cât mai repede această problemă și să locuim într-un spațiu comun”.
Fără îndoială, este foarte bine când un politician, darămite partide întregi, „îşi doreşte consolidarea încrederii”, dar şi mai storcătoare de lacrimi este destăinuirea unui politician că „îl doare sufletul”, dar este foarte rău când aceste sentimente nu sunt altceva decât o făţărnicie ordinară. Or, aceste declaraţii au fost făcute după ce socialiştii au suferit un fiasco cu referendumul, iar democraţii nu se pot uita la sondajele care le garantează o intrare la limită în viitorul legislativ. Pe de altă parte, alegerile prezidenţiale din anul trecut au demonstrat că electoratul din stânga Nistrului este „o pâine de mâncat” şi dacă atunci vreo şapte mii de alegători cumpăraţi au înclinat balanţa în folosul lui Dodon, ne putem imagina doar ce se va întâmpla dacă la alegerile din anul viitor vor participa toţi cetăţenii cu drept de vot din stânga Nistrului.
În fine, dacă e să stăm strâmb şi să vorbim drept, şi epopeea cu bradul şi cea cu alegătorii din Transnistria şi-au găsit rezolvarea. Bradul din centrul capitalei a fost instalat şi nu este mai urât decât în alţi ani, iar dreptul transnistrenilor la vot este unul incontestabil, dar… numai dacă stai strâmb. Or, dacă stai drept, lucrurile nu par atât de simple.
