Nu trebuia să fii mare cunoscător al realităţilor politice din Republica Moldova ca să-ţi dai seama că referendumul iniţiat şi organizat de socialişti, nu fără sprijinul altor câteva fracţiuni (unele chiar de orientare europeană declarată!) şi neafiliaţi din Consiliul municipal Chişinău, va fi un eşec şi că alte 9.000.000 de lei vor merge pe apa sâmbetei. Or, datele ultimelor alegeri arătau clar că în capitală socialiştii se bucură de sprijinul a cel mult 130.000-140.000 de alegători (din cei peste 650.000 incluşi pe liste).
De unde sperau aceştia să mai racoleze încă vreo 100.000 de mii rămâne o enigmă. Ba mai mult, lipsa chişinăuenilor la urne nu poate fi decât un semnal rău pentru socialişti, care pun mare miză pe alegerile parlamentare din toamna anului viitor, dar şi pentru toate partidele de stânga. În concluzie se poate de spus, fără riscul de a greşi, că referendumul s-a transformat într-un fel de sondaj, care le-a demonstrat lui Dodon, Ceban, Greceanîi sau Bătrâncea că cetăţenii ştiu ce fac şi că degeaba se umflă în pene şi cred că tot ce zboară se mănâncă.
Altfel, după ce au fost făcute totalurile scrutinului, toată lumea se întreabă: cine se poate considera câştigător în urma acestui exerciţiu democratic şi cine a avut de pierdut? Cel puţin din punct de vedere al duelurilor directe dintre Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon (trei la alegerile primarului general şi unul duminica trecută), scorul este unul neverosimil: 4-0!!!
Or, când zici Dodon subînţelegi PSRM şi invers. Mulţi analişti politici şi lideri de partid s-au grăbit să afirme că nu există un învingător sau un perdant, lucru cu care eu îmi permit să nu fiu de acord. În opinia mea, învingători se pot declara acei care susţin cursul european al Republicii Moldova şi nu cred în efemera Uniune Vamală, acei care au înţeles că pe socialişti îi doare în cot de problemele chişinăuenilor, iar miza lor cea mare era bătălia pentru cel mai important oraş al republicii, revocarea lui Dorin Chirtoacă, organizarea alegerilor anticipate şi înscăunarea în fruntea capitalei a unuia de teapa lui Ceban sau Bătrâncea (nu de alta, dar Greceanîi a încercat marea cu degetul şi a ieşit un fâs).
Perdanţi se pot considera, cu certitudine, acei care se consideră “mâna Moscovei” şi care în vorbe condamnă parcă politica marginală a lui Dodon, iar în fapte demonstrează că sunt la fel ca el. Adică, dacă revenim din nou la aritmetică, putem spune că rezultatul dezastruos aparţine nu doar socialiştilor, lui Dodon dar şi comuniştilor lui Voronin, Partidului Nostru al lui Usatâi şi celor care şi-au îndemnat susţinătorii să voteze cum le spune inima. Aş vrea să cred că aceştia din urmă au şi alcătuit cele aproximativ 12 la sută din sufragii date împotriva revocării lui Dorin Chirtoacă.
Şi cum se mai întâmplă în astfel de cazuri, acei care au pierdut găsesc ţapi ispăşitori în altă parte, dar nu în propria curte şi caută motive de râsul găinilor.
Principala vinovată se consideră, desigur, Maia Sandu, care, chipurile, i-a întors lui Vlad Plahotniuc “datoria” — cică, PDM a susţinut-o pe Maia Sandu în scrutinul prezidenţial, iar aceasta a ignorat referendumul şi le-a pus democraţilor pe tavă primăria capitalei. Nu ştiu dacă poate exista o aberaţie mai mare decât aceasta, fiindcă cunoaştem cu toţii cum democraţii au susţinut contracandidata lui Dodon.
Alt motiv, la fel de aberant şi lipsit de logică, a fost vociferat de acelaşi omniprezent Ion Ceban — vedeţi Dumneavoastră, mulţi din cei care s-au prezentat la urne nu au înţeles sensul cuvântului “revocare”!!! De parcă cineva este vinovat că aceasta este calitatea votanţilor socialiştilor şi că nu poţi cere de la oameni mai mult decât pot să ducă. Probabil, totul era mai clar dacă întrebarea era scrisă în “limba moldovenească”, dar, mare ghinion, la secţiile votare, vorba doamnei care i-a aplicat lui Dodon o palmă usturătoare, astfel de buletine au lipsit cu desăvârşire.
Ce urmează este greu de prognozat. Chiar dacă Dorin Chirtoacă şi-a recăpătat funcţia, din cauza multor dosare penale îi va fi greu, dacă nu imposibil, să-şi ducă mandatul până la capăt. Şi nu doar dosarele ar fi un impediment, dar şi sfaturile venite de la mai mulţi comentatori politici şi formatori de opinie (unii din ei cu viziuni pro-europene), care îi sugerează lui Chirtoacă să abandoneze lupta cu socialiştii şi să-şi dea demisia din funcţia de primar general. Personal chiar nu înţeleg de ce edilul capitalei ar putea să facă acest lucru, dacă are în buzunar două mandate perfect legale şi democratice — câştigarea ultimelor alegeri locale şi rezultatul referendumului de duminica trecută…
