Declarație de presă a ambasadorului Hubert Knirsch: Interviul meu din 9 iulie de la Jurnal TV a stârnit o critică amplă.

0
30
 Aceasta se bazează pe neînțelegerea declarației mele, pentru care îmi asum responsabilitatea. Traducerea a fost, la fel, neclară.
 Vitalie Călugăreanu m-a întrebat despre „Planul B”, despre unirea cu România. Am răspuns că aceasta este o decizie care ține exclusiv de Republica Moldova și de România. Domnul Călugăreanu a mai menționat însă în întrebarea sa că oamenii din Republica Moldova („noi”) ar vorbi aceeași limbă ca în România și că ar avea aceeași religie. La aceasta am răspuns că, într-adevăr, în Republica Moldova ar exista oameni care vorbesc aceeași limbă, dar ar exista și alți oameni, există unii care ar vorbi două limbi, precum și oameni de religii diferite. Am subliniat că printre valorile fundamentale europene se numără respectul pentru individ.
  În traducerea simultană, expresia „dar și alți oameni” a fost tradusă eronat prin „dar unii gândesc altfel despre aceasta”, iar „există oameni care vorbesc două limbi” – prin „… că există două limbi”.
 Nu a fost intenția mea să pun sub semnul întrebării unitatea chestiunii românești sau a credinței creștine ortodoxe. Înainte de interviu m-am întâlnit cu reprezentante ale comunității rome și am vizitat cimitirul evreiesc din Mărculești. În cadrul interviului detaliat, am avut ocazia să prezint sprijinul politic și material acordat de către Germania Republicii Moldova, precum și poziția mea față de Rusia.
 Declarația controversată a avut loc în ultimul minut al interviului lung, astfel încât nu am avut posibilitatea să o clarific. Toate reportajele și comentariile din mass-media au fost realizate fără a mă consulta sau a-mi oferi ocazia de a-mi exprima punctul de vedere.
Cu toate acestea, responsabilitatea pentru neliniștea creată îmi revine în totalitate.
SURSA: Deutsche Botschaft Chişinău

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentA fost finanțată plata indemnizațiilor – în total 36.420.000 lei. Beneficiarii pot ridica banii
Articolul următorDespre sănătate, educație, rețelele de apeduct, reparația drumurilor… s-a discutat la Ședința operativă din cadrul Aparatului Președintelui raionului Soroca
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.