Totuși, a fost raportat un caz comis anterior, în urma căruia prejudiciul se ridică la aproximativ 150.000 de lei. În același timp, datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 114 tentative de escrocherie.
În cazul raportat, victima a sesizat Poliția la aproape 86 de zile de la comiterea infracțiunii. Persoana a fost contactată telefonic de indivizi care s-au prezentat inițial drept reprezentanți ai unui operator comercial, iar ulterior drept angajați ai serviciului de securitate al Băncii Naționale. Sub pretextul anulării unui credit fraudulos, aceștia au determinat victima să contracteze mai multe credite și să transmită 147.500 de lei prin intermediul unui taxi.
Acest caz demonstrează că timpul este esențial. Cu cât Poliția este informată mai rapid, cu atât cresc șansele de identificare a făptuitorilor și de recuperare a prejudiciului.
Rețineți: Nicio instituție bancară și nicio autoritate publică nu solicită telefonic date personale, coduri de autentificare, parole sau predarea banilor pentru „protejarea” acestora.
Dacă primiți un astfel de apel, încheiați imediat convorbirea și anunțați Poliția














