Salariul minim ar putea fi ajustat după noi criterii

0
86
fotografie simbol

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Documentul a fost avizat ieri de către Comisia parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie, comunică moldpres.md

Potrivit proiectului, necesitatea ajustării salariului minim va fi evaluată cel puțin o dată pe an de către Guvern, în colaborare cu patronatele și sindicatele. Procesul de analiză ar urma să țină cont de mai mulți indicatori economici, inclusiv valori de referință orientative, precum pragul de 50% din salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul precedent.

Inițiativa legislativă a fost elaborată în consultare cu partenerii sociali și are scopul de a alinia cadrul național la Directiva Uniunii Europene privind salariile minime adecvate.

Autorii proiectului susțin că noile reguli vor contribui la o mai bună protecție a salariaților și la stabilirea unor salarii minime mai echitabile, care să reflecte costul vieții, productivitatea și evoluția salariilor.

De asemenea, documentul încurajează extinderea negocierilor colective la nivel național, sectorial, teritorial și la nivel de unitate, astfel încât salariile negociate să poată depăși nivelul minim stabilit prin lege și să fie adaptate condițiilor economice reale.

După examinarea în comisiile parlamentare, proiectul urmează să fie dezbătut în plen.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentHoroscop 4 iunie 2026. Zodiile care primesc un mesaj de la o iubire din trecut
Articolul următorCurs valutar, 4 iunie 2026: dolarul american s-a scumpit cu trei bani
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.