Elevii pasionați de știință, tehnologie și inovație din satul Sofia, și antrenorul lor, sunt printre laureații Finalei naționale FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026

0
16

Recent, Chișinăul a găzduit Finala națională FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026, unul dintre cele mai dinamice și inspiraționale evenimente educaționale dedicate elevilor pasionați de știință, tehnologie și inovație.

Competiția a reunit 29 de echipe finaliste din Republica Moldova, formate din copii cu vârste între 9 și 16 ani. Tema competiției FIRST LEGO League 2026 a fost UNEARTHED și i-a provocat  pe elevi să exploreze domeniul arheologiei, al descoperirilor istorice și al protejării patrimoniului cultural. Participanții  au proiectat și au programat roboți autonomi LEGO pentru a îndeplini misiuni complexe pe terenul de competiție și au dezvoltat soluții inovatoare bazate pe tehnologie.

FIRST LEGO League Challenge este o experiență educațională completă, care îmbină ingineria cu creativitatea, cercetarea cu impactul în comunitate și performanța tehnică cu valorile umane. Echipele participante au fost evaluate pe baza mai multor criterii esențiale: performanța robotului pe terenul de joc, proiectarea și programarea acestuia, proiectul de inovare și modul în care echipele au demonstrat Valorile Fundamentale FIRST – colaborare, incluziune, respect, descoperire și bucuria de a învăța.

Printre laureați, la categoria DESCOPERIRE se numără XTimeProfessionally, IPG „Viorel Cantemir”, r. Drochia, s. Sofia, care au primit MENȚIUNE. La fel, cu MENȚIUNE a fost apreciată muncă, la categoria PREMIUL ANTRENORILOR, doamnei Larisa Pogoneț, XTimeProfessionally, IPG „Viorel Cantemir”, r. Drochia, s. Sofia

nEvenimentul a fost organizat de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” și Programul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit, prin intermediul Fundației pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu suportul financiar al Orange Moldova și Premier Energy Distribution. Competiția de robotică FIRST LEGO League Challenge Moldova este parte a Programului Național de Robotică Educațională și se desfășoară sub egida Ministerului Educației și Cercetării al RM, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentO lecție de solidaritate și incluziune – Ziua Mondială a Sindromului Down, sărbătorită la Drochia
Articolul următorElevii din raionul Florești au participat la excursii ghidate la Gara Feroviară, Monumentul Deportaților, Muzeul Militar și Muzeul Național de Istorie a Moldovei
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.