Și ne mai întrebam de ce Ardealul este cu 10 clase peste Moldova și Țara Românească?

0
59

Apropo, despre amalgamare…

 Ei bine, acele puncte roșii sunt comune cu locuitori sub 5000, în jur 1600 de localități reprezentând mai mult de 50% din totalul comunelor din România. Mai grav este ca avem 500 de comune sub 500 (cincisute) de locuitori. Grav, foarte GRAV.
 În țările dezvoltate, membre ale UE, cele care ne dau fonduri nerambursabile ca să ne dezvoltăm ca ele, au prag de 20 mii (douăzecimii) pentru că o localitate să fie comună în timp ce la noi, comună Bătrâna are sub 90 de locuitori și tot are Primar, Viceprimar, Secretar, 7 consilieri locali și încă vreo 7-9 functionari publici. Ce mai, jumate din populația comunei lucrează la Primărie.
  Unele „surse” spun ca peste 30% dintre primării și viceprimarii care sunt în funcție la acest moment nu au diplomă de BAC. Nu este de mirare atâta timp cât am avut premier fără BAC, senator cu 10 clase și studii pe site-urile matrimoniale etc.
Ce mai, ne merităm soarta.
Traian Paparete, Facebook

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentȚările din Uniunea Europeană ale căror premieri îi fac cu ochiul lui Putin, au o problemă cât casa
Articolul următorDEMONTĂM FALSURI. Zaharova, despre „atacul asupra Ortodoxiei” vs Dovezile din ancheta Anticoruptie.md
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.