Două evenimente produse săptămâna trecută – unul la București și altul la Chișinău – au scos în prim plan preocupări de moment oarecum neobișnuite. În sensul că par ieșite din cadrul obișnuitelor caracteristici comportamentale ale celor două state românești – România și Republica Moldova.
La București, sosirea în vizită a Secretarului General NATO, Mark Rutte, a declanșat o serie de alte evenimente menite să arate un efort inițiat de reașezare a accentelor în dezvoltarea economică a țării și începutul unui serios și ambițios program de reînarmare a României în următorii ani.
La Chișinău, într-o primă ședință după învestire a noului Guvern condus de Alexandru Munteanu a fost luată hotărârea de a denunța Acordul cu Guvernul Federației Ruse privind funcționarea Centrului Cultural rus în Republica Moldova.
Ambele evenimente au fost comentate generos în plan local și internațional datorită caracterului lor neobișnuit din care se descoperă că pașnica Românie își pune parțial economia pe picior de război, iar mica Republică Moldova vrea să renunțe la un braț (pseudo)prietenesc foarte vânjos – cel al Federației Ruse.
Reformarea României: asumată de instituții de stat și boicotată de partide
Urgențele la ordinea de zi ale României în plan economic sunt altele decât reînarmarea. Preocuparea ei de neamânat ar fi lichidarea în forță a deficitului bugetului de stat, ca mai apoi să se evite o devastatoare criză economică. De câteva luni de zile în România are loc ajustarea drastică a cheltuielilor publice, aducerea acestora la un nivel care să permită repunerea economiei țării într-un echilibru rațional. Măsurile sunt luate și gestionate de Guvernul condus de liberalul reformator Ilie Bolojan. Acesta o face mergând pe sârmă, adică în condițiile unei coaliții de guvernare la care participă – într-o pondere mare – și Partidul Social Democrat, cel care se face responsabil de dezechilibrul bugetar catastrofal provocat în perioada guvernării lui. Se știe că deficitul de peste 9 la sută din produsul intern brut al țării a fost cauzat de risipa enormă comisă de PSD, în alianță cu PNL, cu scopul aducerii lui Ciolacu, liderul de atunci al PSD și prim-ministru al României, în fotoliul de Președinte al României. Mita electorală strecurată grupurilor clientelare de la buget prin scheme formal legalizate, umflarea aparatului de stat cu posturi de sinecură și o masă de funcționari beneficiari și de pensii speciale au dezechilibrat puternic economia României, dar și încrederea în statul just și echitabil al cetățenilor. În toamna anului 2024, alegătorul român a taxat grav matrapazlâcurile electorale țesute de Ciolacu și complicii lui liberali. Pe ultima sută de metri a alegerilor prezidențiale el a fost aruncat din cursă. În locul lui a apărut de nicăieri un „extraterestru”, pe nume Călin Georgescu. De promovarea acestuia s-a descoperit puternic interesată o forță din afara României. Un atentat la suveranitatea alegerilor era aproape de o finalitate tragică pentru România. Surprinse de anvergura diversiunii, autoritățile române au anulat alegerile. La cele noi, organizate în primăvară, Ciolacu nu a mai candidat. O mobilizare exemplară a românilor de acasă, din Republica Moldova și de pretutindeni l-au scos învingător pe Nicușor Dan, primarul de București, recent reales într-un nou mandat. Nicușor Dan a candidat independent. A fost o decizie neașteptată pentru mulți, dar gestul lui de temeritate s-a dovedit a fi salvator pentru România.
Noul Guvern promulgat de noul președinte a fost format dintr-o coaliție de patru partide, cel mai cu pondere fiind Partidul Social Democrat condus deja de un alt președinte. Misiunea acestui Guvern este reforma profundă a României, stabilizarea bugetară și redresarea ei economică. La fiecare pas însă, prim-ministrul liberal reformator se lovește de împotrivirea uneia dintre componentele principale ale coaliției de guvernare – același Partid Social Democrat. Pierzându-și alegătorii în scrutinele pe care le-a manipulat în interes propriu în anul precedent, 2024, acesta caută să-și restabilească poziția dominantă prin conservarea ori revenirea la politicile păguboase de altădată participând la guvernarea pro-europeană în 2025. În detrimentul intereselor majore ale statului, PSD ține cu dinții la politica de slujire intereselor unor falii de funcționari, cum ar fi primarii, și unor grupuri sociale irelevante din punct de vedere economic dar dependente de bugetul de stat, cum ar fi pensionarii speciali care le-a adus voturi cu hapca pe parcursul ultimelor decenii. Este o politică falimentară atât pentru partid, cât și pentru țară.
În condițiile noi, extrem de grele, ale economiei europene și mondiale, misiunea prim-ministrului Bolojan și a președintelui Nicușor Dan este ca din această ecuație perdantă impusă de social-democrați să fie scoasă măcar țara. Așa se face că în angrenajul de guvernare în coaliție, PSD, care și în rezumatul congresului său din 7 noiembrie a arătat că rămâne un partid de conjunctură clientelară, este mai mult o frână, decât forță de tracțiune. Ceea ce nu doar complică, ci face ca sarcina de reformare emergentă a României asumată de președinte, premier și o parte din guvern să mai stea o vreme sub semnul incertitudinii.
Nicușor Dan: „reînarmarea nu este o alegere, ci o necesitate”
Misiunea tandemului Dan-Bolojan de stabilizare-reformare-modernizare a României este îngreunată și de situația geopolitică din această parte a Europei unde războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina dictează ajustări substanțiale în promovarea politicilor economice naționale ale țărilor limitrofe.
Înțelegerea colectivă europeană a faptului că Ucraina nu trebuie lăsată să piardă războiul și Rusia nu trebuie lăsată să iasă învingătoare e luat de la o vreme altă formă de exprimare, decât cea lozincardă care o avea la început. De când la Washington s-a reinstalat președintele Trump cu politicile lui imprevizibile față de toată lumea și periculos ostile în raport cu Uniunea Europeană, majoritatea țărilor din estul Europei, cu excepția Ungariei și Slovaciei, au înțeles că amenințarea rusă se poate extinde în orice moment și asupra lor. Forma de participare la consolidarea puterii de rezistență a Ucrainei a fiecărei țări contributive nu mai poate să se limiteze deci la a furniza ajutor umanitar, financiar, militar ori logistic. Măsura cea mai eficientă de descurajare a amenințărilor se impune a fi întărirea și creșterea capacităților militare a fiecărei țări în parte și a întreg ansamblului de state ale Uniunii Europene, membre ale Blocului politic-militar Nord Atlantic (NATO). Exemplul Poloniei care lucrează în acest sens din primul an de război este relevant. Polonia și dublat, iar la unele componente și-a triplat capacitățile militare de apărare. Economia Poloniei este conectată în cea mai mare parte la necesitățile de fortificare militară a țării.
România, deși are și ea hotar direct cu Ucraina și indirect prin învecinarea cu Republica Moldova, a ales, sub Guvernul Ciolacu și Președinția Iohannis, să se limiteze la rolul de hub logistic al Occidentului în asigurarea necesităților de război ale Ucrainei. Speranța că războiul se va opri cât de curând și România, ca țară vecină, va profita de o angajare prioritară pe uriașul șantier de reconstrucție a Ucrainei, s-a spulberat odată cu sentimentul de stabilitate pe care țara l-a avut până în decembrie 2024. Atunci s-a descoperit că România este prinsă și ea într-o amplă operațiune a războiului hibrid al Rusiei desfășurat la scară largă în Europa, iar după căderea Guvernului Ciolacu și că, din cauza deficitului bugetar provocat de el din considerente electorale, pe cântar este pusă însăși stabilitatea economică a țării, solvabilitatea statului.
Evenimentul de săptămâna trecută prilejuit de vizita la București a Secretarului General NATO și alte două evenimente produse în rezultatul acestei vizite a deschis priveliștea altei realități la care a lucrat în cele câteva luni Președintele Nicușor Dan. La NATO Industry-Forum care a avut loc joia trecută la București în prezența lui Mark Rutte, șeful Alianței Nord-Atlantice, Nicușor Dan a punctat că ”reînarmarea nu este o alegere, cât o necesitate”. România rămâne în continuare o țară pașnică, iar reînarmarea devine un deziderat pentru protejarea păcii și securității țării. Apoi, la Conferința Industrială în Domeniul Apărării dintre Germania și România de luni, 10 noiembrie, președintele României a spus că România are toate datele pentru a deveni un hub de inovație și producție în domeniul industriei de apărare din Europa de Sud-Est. „Ne aflăm într-un context internațional pe care nu ni l-am dorit, a spus tot acolo Nicușor Dan, dar suntem nevoiți să dezvoltăm în mod accelerat industria de apărare europeană și aceasta este o oportunitate pentru economia noastră”. Având o bază puternică a acestei industrii militare românești lăsată în paragină, România s-a angajat să o repună în funcțiune cu ajutorul Germaniei și a altor țări-membre NATO, fapt ce va crea un imbold pentru relansarea întregii economii românești. O relansare construită pe componenta de reînarmare a țării.
Să însemne asta că Președintele Nicușor Dan este un războinic? Ori a devenit între-timp? Întruchiparea lui fizică, dar și conceptele de viață și de guvernare auzite de la el în momentele de maximă audiență publică, ne confirmă vice-versa. Este însă nevoit să îmbrace retorică respectivă pentru a livra încredere tuturor conaționalilor săi. O retorică provocată de vremuri în care, precum spune tot el: „Avem o continuare a războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, chiar la granița României. Pentru asta, și pentru ceilalți aliați de pe Flancul Estic, dar și pentru NATO în ansamblul său, agresivitatea Rusiei dincolo de Ucraina, prin încălcările recente ale spațiului aerian Aliat, precum și prin intensificarea și diversificarea atacurilor hibride, reprezintă o dovadă în plus că trebuie să facem mai mult pentru a fi pregătiți să ne apărăm. Trebuie să rămânem uniți și să ne asumăm o poziție de forță printr-o postură solidă și credibilă”. Nicușor Dan nu este deci un președinte războinic. El este un șef de stat responsabil, cu grijă pentru securitatea cetățenilor și pentru demnitatea țării și acționează reieșind din acest for al înaltei lui responsabilități.
De ce fel de prieteni are nevoie Republica Moldova?
Evenimentul de la Chișinău, prilejuit de denunțarea Acordului cu Moscova privind funcționarea Centrului de Cultură al Federației Ruse ar părea scandalos, la prima vedere, dacă subiectul ar fi desprins de realitate. De realitatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a războiului hibrid, extrem de extins și intensiv, al Rusiei împotriva Republicii Moldova. Zilnic în Ucraina mor oameni pașnici, între care copii, bătrâni și femei, dar și apărători ai acestei țări. Zilnic peste Republica Moldova se varsă munți de minciuni și râuri de calomnii fabricate în centrele de dezinformare și destabilizare ale Rusiei. Un asemenea centru, în persoana celui propus spre desființare de către Guvernul Republicii Moldova a funcționat pe parcursul ultimilor 25 de ani și la Chișinău și Tiraspol. Produsul ieșit din măruntaiele lui au fost invariabil aceleași, țintind același obiectiv – diversiunea, ura, instabilitatea, robia economică și culturală. Numai cultură și prietenie nu. Or, la ceasul la care Republica Moldova și-a consolidat independența de piața economică, energetică și, mai cu samă, politică, față de Rusia, ea își poate permite să aibă prieteni nu de nevoie, superiori și îngâmfați, ci adevărați. Adică sinceri, egali și săritori la nevoie. Or, denunțarea respectivului Acord cu Rusia nu înseamnă că Republica Moldova are prea mulți prieteni ca să mai pună preț și pe prietenia cu rușii. Nu! Asta înseamnă că în condițiile în care rușii susțin politica războinică a guvernului lor, încuviințează prin participare ori tăcere la omorurile pe care statul lor le comite zilnic pe durata a zeci de ani, rușii nu mai pot fi prieteni ai moldovenilor, așa cum nu sunt văzuți ca atare aproape nicăieri în lume. Regretabil și pe dreptate.
Valeriu SAHARNEANU
