În ultimul timp m-am obișnuit să dau aripi fanteziei din tot ce văd și simt. Nu știu, poate vă pare a fi bizară această idee, dar, sincer vorbind, eu nu am regrete, că încerc să privesc altfel lumea, cu toate ale ei. Fiecare din noi își urmează drumul numit viață, de multe ori ignorând multe lucruri, care par a fi neînsemnate, dar care ascund în spate un adevăr, o istorie, o poveste. Important este să o asculți, sau să o scrii, pentru a o pune în lumină.
Așa a fost și în acea dimineață sumbră de ianuarie, în ajun de Bobotează. Făcându-mi naveta la serviciu, am întâlnit o bună prietenă. Pentru că aveam de parcurs același drum, ne-am continuat liniștit cursul, împărtășind una alteia planuri de prezent și viitor. Mergând pe lângă îndrăgitul butic Delta Caffe, pe una din străzile orașului Drochia, prietena mea și-a încetinit pasul, ridicând privirea în sus, spre ramurile desfrunzite ale unui copac din preajmă:
- Tu ai știut, că pe acest copac sunt bufnițe?
Am rămas mirată de această întrebare, căci nu mai văzusem niciodată bufnițe, doar țin minte, pe când eram încă copil, auzeam noaptea acel sunet, iar bunica îmi spunea, că nu cântă a bine cucuveaua și că poate prevesti o nenorocire. Mai târziu, am aflat de pe net că sunetul pe care bufnița îl produce este asociat cu veștile proaste sau chiar cu moartea. Asta și din cauza sunetului lugubru, asemănător cu un vaiet, pe care bufnița sau cucuveaua îl scoate.
Curioasă din fire mi-am îndreptat privirea spre ramurile copacului, văzând acele păsări mistice, care stăteau nemișcate ca niște statuete, ce păreau a fi nepăsătoare de zgomotul mașinilor și de tot ce se petrecea în jur. Fiind destul de voluminoase, de un gri-închis, se asociau perfect cu nuanțele tulpinii copacului și frunzele de culoare maronie, bătute de îngheț rămase unde și unde pe ramuri.
- Nu mai spune! Nici prin cap nu avea să-mi treacă vreodată, că aici sunt bufnițe, – am zis, neputând să-mi rup privirea de la acel tablou fascinant.
Cum? Chiar nu ai observat, că doar în fiecare zi treci pe aici? – rămase nedumerită prietena mea. – Eu am reușit chiar să le număr. Sunt exact 11 bufnițe. Toată ziua stau pe ramuri, pentru că ele văd doar noaptea. Ziua dorm, iar noaptea iese la vânat.
- Interesant, dar de ce anume aici și-au găsit loc pentru odihnă? Să fie oare ademenite de mirosul de cafea braziliană?– ne-am râs amândouă cu poftă.
Amuzându-ne de cele spuse, ne-am urmat drumul mai departe. Rămasem profund marcată de aceste păsări uimitoare, dar întrebarea mea rămase fără răspuns și acum urma să-l găsesc. Reușisem să fac și câteva poze, arătându-le colegilor de breaslă, care la fel nu știau că pe acel copac își stabilise viza de reședință răpitoarele de noapte. Una din colege îmi spuse: „Dar știți, cu puțin timp înainte bufnițele au fost observate pe unul din copacii de lângă liceul „Mihai Eminescu”, apoi acel copac a fost defrișat, pentru că la tulpina lui erau multe rămășițe de blană de șoareci, ce emanau un miros neplăcut, și, pentru că acel copac era chiar în fața școlii, a fost defrișat. Poate de aceea și-au schimbat locul.”
„Bine, – mi-am zis, – dar de ce anume aici, doar copaci sunt mulți în oraș?” – Asta era întrebarea, la care nu puteam găsi răspuns. Și am început să investighez acest caz. Povesteam la unul și la altul această întâmplare, sperând să găsesc vreo idee, de care să mă pot prinde. Intrând într-un magazin de lucruri casnice, nu departe de acel loc, spre mirarea mea, vânzătoarea mi-a mărturisit, că în depozitul unui market de produse alimentare din preajmă, angajații au conectat dispozitive speciale, cu vibrație, ca să alunge rozătoarele de tot felul, șoareci, șobolani, ca să nu mănânce produsele de patiserie. Din cauza acestor dispozitive, toți șoarecii s-au pomenit în magazinul ei. Atunci am înțeles prezența bufnițelor anume în această zonă a orașului. Într-adevăr, acel market se afla în preajmă, iar depozitul de produse alimentare, atrage, de obicei, un număr mai mare de acest tip de rozătoare.
Mai târziu, am decis să aflu mai multe curiozități despre bufnițe, descoperind că mirosul lor este de patru ori mai dezvoltat, decât cel al pisicii. Atunci am înțeles, de ce bufnițele au ales anume acea zonă, unde se afla o sursă
De atunci, trecând în fiecare zi pe acolo, le admir cu drag, ele părând a fi atât de inofensive când dorm, fiind departe de toate grijile, trăind în lumea lor, atât de plină de mister, de unde s-au născut numeroase mituri și curiozități.
Bufnița este o pasăre nocturnă cu adevărat interesantă, în lume existând peste 200 de specii de bufnițe, având de-a lungul timpului, multe semnificații. În alte culturi, se consideră că bufnița reprezintă înțelepciunea și chiar aduce noroc. Un lucru cu adevărat neverosimil este că bufnița poate să trăiască între 5 și aproximativ 50 de ani, și este cea mai mare pasăre nocturnă răpitoare. Anvergura aripilor ei poate fi cuprinsă între 60 și chiar 170 de cm, iar înălțimea bufniței variază între 14 și 80 de cm. În mitologia greacă se considera că, atunci când un soldat vede o bufniță zburând în timpul luptei, era un semn al victoriei viitoare. (sursa: libertatea.ro)
Cred că cineva ar fi văzut-o și în zbor, dar un lucru e cert, că aceste minuni ale naturii rămân a fi în inima orașului niște perle nestemate, îmbinate într-o armonie perfectă cu zgomotul vieții agitate, dominând întreaga atmosferă efemeră a vieții, conturată de pecetea supremației mărețe, fiind acel simbol al înțelepciunii.
Delia DUMITRESCU
