Atât numărul, cât și valoarea totală a bancnotelor false identificate în anul curent au înregistrat o creștere semnificativă, depășind, doar în primele nouă luni, valorile înregistrate pentru întregul an 2023. În acest context, bancnota de 100 de lei, care a fost preferata falsificatorilor în anii anteriori, a cedat locul bancnotei de 200 de lei, devenită noua țintă principală. În plus, numărul cauzelor penale referitoare la fabricarea și punerea în circulație a semnelor bănești false a crescut de mai mult de două ori față de anul trecut. Cu toate acestea, în ultimii trei ani, nu a fost înregistrat niciun caz de sesizare benevolă din partea cetățenilor privind deținerea și predarea bancnotelor false.
Prin intermediul platformei VreauInfo, am solicitat de la Inspectoratul General al Poliției (IGP) detalii despre numărul de bancnote false depistate pe teritoriul Republicii Moldova şi cercetate de Centrul tehnico-criminalistic şi expertize juriciare al IGP. Conform informațiilor furnizate, pe parcursul anilor 2022-2024, au fost înregistrate şi documentate 5338 de cazuri de circulație a bancnotelor false, inclusiv a celor deteriorate. Bancnotele false care au avut cea mai largă circulație în Republica Moldova pe parcursul anului 2024 au fost cele de 200 de lei, 100 de dolari americani și 50 de euro… CITIȚI materialul integral pe anticoruptie.md