Peste 200 de elevi din Drochia au fost informați despre fenomenul traficului de ființe umane

0
56
  Recent, angajații I.P. “Servicii de asistență subiecților violenței în familie” din orașul Drochia, în colaborare cu angajații Inspectoratului de Poliție și specialista principală în prevenirea și combaterea violenței în familie din cadrul STAS Drochia, au desfășurat vizite informative la trei instituții de învățământ din raionul Drochia: Liceul Teoretic nr. 3 din Drochia “V. Boiarnițchi”, Gimnaziul “Viorel Cantemir” din Sofia și Gimnaziul “Nicoreni” din Nicoreni.
 
 În cadrul acestor activități, aproximativ 216 elevi au aflat informații utile despre fenomenul traficului de ființe umane, ce prevede legislația Republicii Moldova, care sunt formele traficului de ființe umane și care sunt riscurile asociate acestuia. (SURSA: Facebook)
Articolul precedentMeteo: azi, 29 octombrie vom avea o nouă zi frumoasă de toamnă
Articolul următor#SuperCoders – cel mai tare program de educație digitală pentru tinerii drochieni /GALERIE FOTO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.