A fost reținut primul șofer care nu a respectat noile modificări în Codul penal

0
246
  Primul șofer reținut, după noile modificări în Codul Penal care se referă la conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Ieri, în jurul orei 10:50, pe strada Independenței din comuna Băcioi, polițiștii au observat și stopat șoferul unui Nissan, care se deplasa neuniform, transmite Poliția Republicii Moldova.
 
 Acesta a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat o concentrație de 1,03 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. bAutomobilul a fost ridicat și dus la parcarea specială, iar șoferul escortat la Inspectoratul de poliție Botanica pentru documentare. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.
 
 Acesta riscă amendă de la 75.000 la 125.000 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Sancțiunea este aplicată de instanța de judecată.
 
 Amintim, începând cu 7 septembrie 2024, au fost modificate sancțiunile privind conducerea mijlocului de transport cu depășirea limitelor de alcool admisibile sau în stare de ebrietate produsă de alte substanțe.
Articolul precedentȘtiam că ceva nu ajunge! Microinvest lansează APLICAȚIA. Descarcă acum!  
Articolul următorМы знали, что чего-то не хватает! Microinvest запускает ПРИЛОЖЕНИЕ. Скачай его прямо сейчас!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.