Despre responsabilitate sau prezenţa încă nu înseamnă activitate

0
38

La ultima şedinţă a Consiliului raional Soroca au participat 29 de consilieri din 33, cărora cetăţenii raionului le-au oferit mandat pentru patru ani, în vara anului 2015. Şedinţa s-a deosebit printr-un ritm alert şi o bună coordonare din partea preşedintei şedinţei, doamna Maria Derejovschi, asistată de secretara Consiliului raional, Stela Zabrian. Un tandem feminin bun, am conchis la final. Dar şi prin două „fenomene” dezvoltate de aleşii locali precum părăsirea şedinţei înainte de încheierea acesteia şi neparticiparea la procesul de votare. În rest a fost ca de obicei.

Tatiana Mitrofan Unii consilieri (nu voi da nume în niciunul dintre exemplele despre care voi vorbi) au întârziat, anunţând asta prin intermediul colegilor de fracţiune. La jumătatea şedinţei câţiva consilieri au părăsit sala, unii revenind, alţii nu.

Teoretic, deputatul a participat la şedinţă. Practic, a participat doar la o parte din sesiune. Întrebare: cum va fi plătit acesta? Va ridica 100% din indemnizaţia pentru şedinţă sau în dependenţă de cât timp a participat la şedinţă/câte proiecte de decizie a examinat alături de colegii săi (fapt uşor de stabilit având în vedere că şedinţele sunt monitorizate video)?

Neparticiparea la votare. De câteva ori, numărătorii prezentau rezultatele voturilor suma cărora, din punct de vedere matematic, nu coincidea cu numărul consilierilor prezenţi. Asta însemnând că persoanele alese de către popor pentru a le decide soarta, a le soluţiona problemele din comunitate, pur şi simplu nu-şi execută obligaţiunile.

REGULAMENTUL PRIVIND CONSTITUIREA ŞI FUNCŢIONAREA CONSILIULUI RAIONAL, Capitolul IV, PROCEDURA DE VOT, punctul 44 stipulează: „Votul consilierilor este individual şi nu poate fi transmis altei persoane. Votul consilierului se exprimă public, prin ridicarea mâinii, în cadrul votării deschise”, practicate cel mai des la şedinţele CR.

Spre exemplu, la procesul de votare a proiectului de decizie cu privire la conferirea Titlului Onorific Cetăţean de Onoare al raionului Soroca au participat doar 23 dintre consilieri. Şase aleşi locali nu şi-au exprimat părerea prin niciuna dintre cele trei opțiuni: PRO, CONTRA sau ABŢINUT. O fi cazul să se introducă o nouă opţiune, spre exemplu „INDIFERENT”?

În şedinţa cu pricina, doi deputaţi au anunţat că se retrag din această funcţie, fiind înlocuiţi de colegii de partid din lista supleanţilor. Nu s-a vorbit despre motive, nu contează. Dar metoda poate fi preluată de consilierii care sunt grăbiţi sau nu au timpul necesar pentru şedinţe care uneori durează 60 de minute, alteori şi ziua întreagă.

Unele situaţii, cu regret, par a fi trase la indigo şi în Consiliul orăşenesc. Aleşii locali întârzie, părăsesc şedinţa înainte ca aceasta să fie încheiată sau se plâng pe numărul mare de proiecte de decizie care necesită a fi examinate. Uneori ei solicită suspendarea şedinţei sau desfăşurarea şedinţelor extraordinare (ceea ce înseamnă cheltuieli suplimentare din bugetul local, deci din banii publici) pe motiv că sarcina de muncă ar fi prea mare.

P.S. Consilierii orăşeneşti încasează câte 1000 de lei pentru fiecare şedinţă la care participă (în consiliul local sunt 27 de deputaţi), indemnizaţia pentru o şedinţă a Consiliului raional constituie 700 lei (în consiliul raional sunt 33 de consilieri).


Articolul precedentParticipă la Concursul „Repere culturale ale orașului Soroca”
Articolul următorRolul bibliotecii în epoca tehnologiilor (FOTO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.