În dimineața zilei de 29 august, în fața anexei Consiliului Raional Drochia s-au adunat o mulțime de copii, cu chipurile luminate de bucurie. Erau în așteptarea surprizelor în pragul noului an școlar. Atmosfera sărbătorii a fost întregită de surpriza oferită de animatorii Stela și Sergiu Caidaliuc „Surprize la domiciliu”, care au îndemnat copiii, în ritmuri de dans, să se delecteze cu jocuri interactive.
În această zi de neuitat pentru cei 100 de copilași din familii social vulnerabile din raionul Drochia, organizatorii Campaniei „Împreună pentru Educație” au dăruit din roadele muncii lor – donații, oferite cu generozitate atât de localnici, cât și cetățeni din satele și comunele din raion, agenți economici, care au fost solidari campaniei de caritate.
Grație contribuției oamenilor de bună credință, acești copii vor merge în noul an școlar cu ghiozdane noi, rechizite școlare, cărți, caiete, seturi pentru desen, carioci, pixuri, creioane și multe alte obiecte de birotică, atât de necesare procesului de studiu, pe care multe din aceste familii, nu-și pot permite să le procure.
Fiecare donație a fost o rază de speranță pentru fiecare copil, un gest de încredere în puterea educației și o investiție în viitorul lor.
Structura Teritorială Asistența Socială Drochia, șefă Gabriela Cumpătă, cât și întregul colectiv de angajați sunt profund recunoscători tuturor celor care au contribuit substanțial cu donații generoase pentru copiii din familii social vulnerabile, care au așteptat cu nerăbdare aceste daruri atât de prețioase.
Misiunea caritabilă „Împreună pentru Educație” s-a finisat cu succes, aducând o diferență inestimabilă și sprijin valoros campaniei, pentru un scop nobil.
STAS Drochia aduce sincere mulțumiri donatorilor Rețelei de restaurante CORSO Pizza, care au adus ghiozdane și rechizite pentru 100 copii; Companiei Click-COM SRL, director Nicolae Chistruga, care i-au bucurat cu dulciuri și baloane; Restaurantului „Paradis”, directoare Tatiana Pagur, care au oferit în dar copiilor pizza și sucuri.
A fost o poveste de vis, plină de culoare și momente unice, aducând zâmbete de fericire pe fețele copiilor, care vor păși cu încredere în noul an școlar, trăind din plin bucuria împlinirii.
Doar împreună putem face lucruri frumoase pentru cei mai triști ca noi!
Grație Campaniei „Împreună pentru Educație”, desfășurată de Structura Teritorială Asistență Socială, 100 de copii din raionul Drochia au beneficiat de donații, pentru a-și continua studiile și a-și construi un viitor mai bun.
Delia DUMITRESCU