Jurnalista Natalia Morari anunță că va candida independent la alegerile prezidențiale din toamnă. Despre aceasta a anunțat cu puțin timp în urmă, în cadrul unui briefing, transmite jurnal.md
„Mi-am dedicat anii activi slujind vouă – cinstit, devotat, sincer. Am greșit împreună cu voi și am adus la putere pe cei care astăzi distrug țara noastră. Vreau să corectez această greșeală. Trăiesc aici și nu mai am 10 ani să aștept, la fel ca voi toți. Am luat o decizie, una care a fost foarte grea pentru mine. Ea este dictată de durerea profundă și dezamăgirea că anii trec, iar schimbările nu se văd. Vreau ca fiul meu și toți copiii noștri să fie mândri de țara lor. Sunt gata să acționez pentru a le oferi speranța unui viitor demn în Moldova”, a declarat Natalia Morari.
Ea a adăugat că scopul său este să propună o nouă abordare a rezolvării problemelor, în care „prioritatea vor fi interesele cetățenilor”, iar programul pe care îl va prezenta în scurt timp „va conține soluții concrete”.
Amintim că, în 2021, s-a aflat că Natalia Morari are o relație cu fugarul Veaceslav Platon, care este și tatăl copilului său. În urma acestui scandal, ea a fost exclusă din organele de conducere a postului de televiziune TV8. (FOTO: ZdG.md)