Echipa Sepsi din orașul Sfântu Gheorghe, la care este legitimat soroceanul Vitalie Damașcan a câștigat în fața celor de la CFR, cu scorul de 2-1. Golul victoriei la covăsneani a fost marcat, cu cinci minute înainte de expirarea timpului regulamentar, chiar de Vitalie.
După meci, soroceanul nostru a venit cu laude către antrenorul echipei sale, germanul Bernd Storck, după cum scrie prosport.ro. „Nu-mi găsesc cuvintele. A fost un moment frumos. Golul ăsta a venit foarte târziu. Sunt foarte bucuros că am reușit să marchez și că mi-am ajutat echipa. A fost un meci greu, o echipă cu jucători foarte buni individuali. A fost un meci foarte greu, știam că va fi așa, însă am stat determinați. Mister mi-a zis și înainte de meci să fiu atent și când intru să încerc să fac diferența. Mie nu-mi place să dau vina pe alții sau să caut scuze când am o perioadă mai grea.
Probabil nu m-am pregătit prea bine, am schimbat și echipa, am avut mai puține șanse de joc decât anul trecut. Nu vreau să caut vinovatul. Nu am cedat niciodată și într-un final a venit și momentul meu. S-au schimbat foarte multe lucruri. Dl. antrenor a adus o nouă eră, a adus mult mai multă disciplină. Lui Liviu Ciobotariu îi port respect maxim”, a declarat Damașcan.