În mai multe din satele Republicii Moldova vor fi deschise farmacii subvenționate de stat

0
88
farmacie

  Mai multe farmacii subvenționate de stat vor fi înființate în zonele rurale ale Republicii Moldova. Inițiativa care aparține unui grup de parlamentari a fost avizată pozitiv de Guvern, scrie stiri.md cu referire la radiomoldova.md.

  Prin extinderea rețelelor de farmacii comunitare, cetățenii vor avea acces mai rapid la medicamente esențiale, a subliniat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco. Potrivit acesteia, în următoarele zile urmează să fie pregătit și Regulamentul de implementare.
 

 Amintim că Raportul Curții de Conturi arată că peste 70.000 de persoane din Republica Moldova nu au acces la medicamente esențiale, întrucât nu există farmacii. Conform datelor statistice, la sfârșitul anului 2022, în Republica Moldova existau aproximativ 1.500 de farmacii, dintre care peste 500 erau amplasate în municipiul Chișinău.

Articolul precedentEste la un Click Distanță – Mică publicitate online
Articolul următorElevii de la Liceul Visoca au fost antrenați pentru situații de urgență
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.