28 de tineri de la Colegiul „M. Eminescu” din Soroca au învățat modul sănătos de viață

0
703

Ieri, 11 septembrie, Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” Soroca, a organizat o ședință cu tema “Fundamentele unui stil de viață sănătos”, în cadrul proiectului “Dezvoltarea Rezilienței la tinerii din Republica Moldova prin promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase și adoptarea unui mod activ de viață: „PROACTIV”. Acest proiect a fost inițiat de A.O. PRINCIPII SĂNĂTOASE de viață „ProActiv” și a fost realizat cu sprijinul financiar al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

La eveniment au participat 28 de tineri de la Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu” Soroca, grupa 24 Jurisprudență, sub coordonarea doamnei Valentina Rusu. Tinerii au fost încurajați să îmbrățișeze obiceiuri sănătoase prin intermediul celor mai recente, utile și interactive instrumente de formare. Colaborarea dintre participanți a dus la realizarea unor lucruri semnificative.

Unul dintre mesajele centrale transmise de tineri a fost că “alimentația sănătoasă presupune, în primul rând, un echilibru în alimentele consumate la fiecare masă, precum și o diversitate în selecția acestora. Prin urmare, organismul nostru beneficiază de toate substanțele nutritive esențiale pentru o funcționare optimă, pe termen lung.”

De asemenea, ținând cont că sedentarismul reprezintă o problemă în societatea contemporană, tinerii au oferit un sfat valoros: “să alocați câteva minute din programul dumneavoastră pentru activități sportive sau mișcare în aer liber! Nu uitați că un stil de viață sănătos poate fi ghidat de o minte sănătoasă și orientată către echilibru în toate aspectele vieții.”

Sofia Sîrbu, bibliotecar

  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentLa Soroca vor fi proiectate gratuit filme bune românești / VIDEO
Articolul următorLa Sfat cu Inteligența Artificială: Savurați deliciul băuturii de Ziua Internațională a Milkshake-ului
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.