Mama: “A luat copilul nostru și a plecat”. Tata: “Eu și cu copilul suntem bine”.

0
12697

O femeie din raionul Soroca a publicat pe contul ei de pe Facebook un mesaj în care cere ajutorul tuturor ca să-și găsească fetița. Ea spune că la 13 august fiica a fost luată de soț până la magazinul din satul Tătărăuca Veche, dar mai apoi au dispărut ambii. Tatăl, la rândul său, ne zice că fetița este bine, ambii sunt undeva în Europa și că de mâine micuța va merge iarăși la grădiniță.

“Vă rog din suflet să mă ajutați, dacă știe cineva unde se află această persoană, Petraș Alexandru (soțul), la data de 13 august în jurul orei 8:30-9:00 a luat copilul nostru – Eva, și a plecat la magazinul din sat, raionul Soroca, apoi a dispărut cu tot cu copil și documentele. De mai bine de două săptămâni nu știu unde este copilul meu și nu îmi dă voie să vorbesc cu fata, m-a blocat peste tot pe rețele. Mă sună uneori și mă amenință. Tot din spusele lui, acesta ar fi în Polonia acum cu fetița. Am depus cerere la poliție, însă nu am primit nicio reacție de atunci. Vă rog, cine l-a văzut sau cunoașteți locul aflării, contactați-mă la 067219017 sau anunțați Poliția!” se spune în mesajul Veronicăi Ţenti. 

Am discutat cu femeia și ne-a zis că încă așteaptă să vorbească cu cineva din poliție. “Eu nu m-am așteptat că el va face așa ceva. Eram la mama la Tătărăuca Veche, el s-a trezit dimineața și i-a zis mamei că merge cu fata la magazin și bun plecat. Zice că nu se mai află în Republica Moldova, dar nu are procură, probabil nu a plecat peste hotare chiar dacă la toți așa le spune” ne-a mai zis femeia.

L-am contactat pe soțul ei, Alexandru Petraș, iar acesta ne-a zis cu totul altceva. “Eu și cu copilul suntem bine, noi suntem plecați în Europa, ca fetița să continue anul de învățământ și eu să lucrez la serviciul meu. Nu am furat copilul, nu e corect ce zice soția. Ea nu știe cum să ne readucă în Republica Moldova și a compus textul dat. Doar noi am plecat căci se apropie 1 septembrie. Cum pot să vă dovedesc că suntem în Europa și că fiica mea continuă de mâine grădinița?” spune bărbatul, care mai afirmă că motivul plecării ar fi fost infidelitatea.

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliție Soroca ne-au informat că acest caz a fost înregistrat, iar oamenii legii îl cercetează. Polițiștii au discutat cu ambii părinți și în curând vor veni cu un comunicat referitor la această situație.

Articolul precedentCu îmbrânceli și blocarea tribunei Parlamentului. Cum a ajuns Limba Română la ea acasă și în Republica Moldova
Articolul următorUn șofer de curse Republica Moldova-Italia a murit la Roma după ce a făcut un stop cardio-respirator
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.