Un angajat a fost concediat pentru că a băut bere la serviciu. A dat firma în judecată, ce s-a întâmplat la tribunal

0
1241

Un angajat a rămas fără muncă după ce a comis o greșeală majoră, dar care este întâlnită în multe cazuri. Astfel, angajatul a fost concediat pentru că a băut bere la serviciu. Acesta a dat firma în judecată și ce s-a întâmplat la tribunal este uimitor.

Un tribunal din Spania a decis că o companie a greșit în momentul când a concediat un electrician care ar fi băut mai mult de trei litri de bere într-o singură zi. Compania a greșit pentru că nu a dovedit că acest consum l-a lăsat „în stare de ebrietate, intoxicație alcoolică sau beție” și nu ar fi fost capabil să își facă treaba, relatează The Guardian

Compania nu a avut motive pentru concedierea bărbatului

Înalta Curte din regiunea sud-estică Murcia, Spania, a decis că firma de electricitate nu a oferit motive suficiente pentru concedierea angajatului, chiar dacă acesta a fost văzut consumând bere, vin și coniac la prânz.

Astfel, justiția a ordonat ca firma să îl reangajeze pe electricianul concediat sau să îi plătească 47.000 de euro drept despăgubiri.

În plus, Înalta Curtea din regiunea sud-estică Murcia a constatat că societatea nu a ținut cont de efectul pe care vara toridă din localitate l-ar fi putut avea asupra consumului de alcool al bărbatului, scrie News.ro.

Bărbatul lucra pentru aceeași firmă de 27 de ani

Electricianul lucra pentru companie de 27 de ani și a fost concediat în septembrie 2021, după ce un detectiv particular angajat de patronii săi l-au urmărit, pe el și pe duba companiei, pe parcursul a câtorva zile din luna iulie a respectivlui an.

Conform scrisorii de concediere, pe data de 5 iulie, bărbatul și unul dintre colegii săi au fost văzuți făcând un popas la un bar la ora 8:27 – deși detectivul nu a precizat dacă ceea ce au consumat acolo era o băutură alcoolică sau nu.

Bărbatul a consumat toată ziua

De asemenea, la prânz, în aceași zi, cei doi salariați au cumpărat o pâine, niște alimente, patru cutii de bere San Miguel și o sticlă de un litru de bere Estrella de Levante.

Mai târziu, în aceeași zi, bărbatul a fost văzut încă o cutie cu bere. De asemenea, puțin înainte de ora 18:30, a fost văzut cumpărând și bând o altă cutie cu bere înainte de a se întoarce la baza companiei din Murcia pentru a lăsa acolo furgoneta și a încehia ziua de muncă.

Decizia instanței de judecată

„În niciun moment detectivul particular nu a făcut mențiuni cu privire la semnele de stare de ebrietate sau dezechilibrări în ceea ce privește mersul. Nu există nicio dovadă – documentară, de specialitate sau de martor – care să demonstreze fără echivoc că bărbatul se afla sub efectul alcoolului și că era în stare de ebrietate, de intoxicație sau de beție.

Nici nu s-a dovedit, nici măcar circumstanțial, că facultățile sale fizice și mintale erau reduse sau diminuate în timpul îndeplinirii sarcinilor sale de electrician și nici că ar fi fost împiedicat de această stare atunci când a condus furgoneta companiei la sfârșitul zilei de lucru”, a hotărât Curtea în hotărârea sa.

sursa: playtech.ro


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentSingurul loc din lume unde noaptea ține doar 40 de minute. Cum se explică acest fenomen ciudat
Articolul următorMeteo: revin ploile, dacă vă era dor. În termometre nu vor fi mai mult de +15 grade Celsius
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.