Pașaportul RM ocupă locul 47 în lume – moldovenii pot călători, fără vize, în 121 de țări

0
296

Cetățenii R. Moldova pot călători în 121 de state ale lumii fără a avea nevoie de vize, fapt ce plasează pașaportul moldovenesc pe locul 47 în lume, cu o poziția mai sus decât în anul 2022, potrivit unui top realizat de The Henley Passport Index, citat de ziarulnational.md

Cel mai puternic pașaport în 2023 este cel al Japoniei, care permite intrarea fără viză în 193 de state ale lumii.

Un trio de paşapoarte asiatice oferă deţinătorilor posibilitatea de a călători, la liber, în orice ţară de pe glob, conform topului realizat de Henley& Partners.

Astfel, cel mai puternic paşaport din lume în 2023 este cel japonez, iar deţinătorii acestuia pot călători fără viză spre 193 de alte țări din lume. Pe locurile doi și trei se află Singapore și Coreea de Sud, cu un pașaport care permite accesul în 192 de țări.

Clasamentul este completat de Germania şi Spania, la egalitate cu 190 de destinaţie, iar apoi urmează Finlanda, Italia şi Luxemburg, al căror paşaport permite accesul fără viză în 189 de ţări.

Pe locul 5, la egalitate, se află Austria, Danemarca, Ţările de Jos şi Suedia, în timp ce Franţa, Irlanda, Portugalia şi Marea Britanie sunt pe 6. Noua Zeelandă şi SUA sunt pe 7, alături de Belgia, Norvegia, Elveţia şi Republică Cehă.

România se află pe locul 17 în acest clasament, paşaportul românesc fiind acceptat fără viză în 175 de destinaţii. Astfel, cetăţenii români au nevoie de viză doar pentru a călători în Siria, Yemen, Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Cuba, Puerto Rico, Insulele Virgine, Afghanistan, China, India, Japan, Myanmar, Coreea de Nord, Pakistan, Coreea de Sud, Butan, Turkmenistan, Vietnam, Guyana, Suriname, SUA, Algeria, Angola, Benin, Burkina Faso, Camerun, Republica Centrală Africană, Ciad, Congo, Coasta de Fildeş, Djibouti, Guineea Ecuatorială, Eritrea, Etiopia, Ghana, Guinea, Kenya, Lesotho, Liberia, Libia, Mali, Nigeria, Africa de Sud, Sudanul de Sud, Sudan, Australia şi Guam.

Pașaportul Ucrainei, țară atacată brutal de aproape un an de Rusia, este mai puternic decât pașaportul R. Moldova – locul 36. Ucrainenii pot călători fără vize în 133 de țări.

Federația Rusă este pe locul 49 în acest clasament, iar rușii pot să meargă fără vize în 118 state.

La coada clasamentului se află Afghanistan, ţară a căror cetăţeni pot călători fără viză doar spre 27 de ţări din lume.

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCând și unde a fost planificată construcția unei biserici romano-catolice în stil neogotic la Soroca?
Articolul următorRaionele Soroca, Florești și Drochia participă, până în anul 2024, la completarea Registrului cadastral național
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.