O femeie spune că este proprietara soarelui și ne cere tuturor chirie

0
2309

Angeles Duran are 49 de ani și face declarații surprinzătoare. Femeia mărturisește că soarele îi aparține în mod oficial, după ce corpul ceresc a fost înregistrat pe numele ei la un birou notarial local.

Ce spune femeia care afirmă că este patroana soarelui

Angeles a zis că ea cunoaște legea destul de bine.

„Un acord internațional prevede că nicio țară nu poate pretinde proprietatea asupra unei planete sau a unei stele, dar nu spune nimic despre indivizi.”

Spaniola a declarat pentru ediția online a cotidianului El Mundo că a făcut pasul în septembrie, după ce a citit despre un american care s-a înregistrat ca proprietar al Lunii și al majorității planetelor din sistemul nostru solar.

„Nu a fost nicio problemă, mi-am susținut cererea legal, nu sunt o necunoscătoare, știu legea. Eu am fost cea care a făcut-o, dar oricine altcineva ar fi putut să o facă, pur și simplu mi-a trecut mie prima dată prin minte.”, a zis Angeles Duran.

Documentul eliberat de notarul public o declară pe doamna Duran drept „proprietară a Soarelui, o stea de tip spectral G2, situată în centrul sistemului solar, aflată la o distanță medie de Pământ de aproximativ 149.600.000 de kilometri”.

Femeia locuiește, în prezent, în orașul Salvaterra do Mino și spune că va cere o taxă tuturor celor care folosesc soarele și să dea jumătate din venituri guvernului spaniol – și 20% fondului de pensii al națiunii.

Ea ar dedica încă 10 la sută cercetării, 10 la sută pentru a pune capăt foametei în lume – și ar păstra ea însăși restul de 10 la sută.

Angeles Duran nu se oprește aici. „Este timpul să începem să facem lucrurile în mod corect, dacă există o idee despre cum să generăm venituri și să îmbunătățim economia și bunăstarea oamenilor, de ce să nu o facem?”

Oamenii care iubesc soarele și stau cu orele la razele stelei sale riscă o factură uriașă la final de zi. Duran nu a găsit încă o modalitate de a-și impune taxa solară, însă o va face cât de curând.

  • ETICHETE
  • VP
Articolul precedentTatiana Buga dăruie o altă viață … boabelor de cafea
Articolul următorNevăzătorii din Soroca au sărbătorit în ciuda tuturor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.