Doamna Ala demonstrând tabloul preferat “Samariteanca”
Pe doamna Ala Goroh am cunoscut-o la o expoziţie de meşteşuguri, desfăşurată în cadrul unei sărbători naţionale. Îmi amintesc că atunci mi-au atras atenția lucrările sale: animăluţe, tablouri şi obiecte de decor, pentru că erau viu colorate, dar şi pentru că erau executate într-o tehnică nemaivăzută de mine până atunci. Nu am ezitat să o întreb ce şi cum. Doamna Goroh mi-a răspuns cu plăcere şi am convenit la o discuţie mai amplă, care a avut loc acum câteva zile. De la prima noastră întâlnire soroceanca noastră şi-a cizelat măiestria, respectiv numărul lucrărilor a crescut.
În rubrica Hobby cunoaștem oameni care au ocupaţii deosebite, care îşi petrec timpul liber util şi plăcut, fie vorba de un meşteşug, de pictat, de colecţionat sau orice altceva ce îl deosebeşte de cei mai mulţi dinte noi.
“Sunt educatoare. Lucrând la grădiniţă întotdeauna mă gândesc să fac ceva frumos, mai cu seamă că la toate matineele şi sărbătorile sala trebuie decorată. Desenul deja este depăşit de timp şi mă strădui să găsesc ceva nou, din hârtie colorată sau alte materiale, ceva legat cu tema. Mă uit prin reviste, mai adaog idei personale şi în final obţin ceva frumos. Nu obosesc să creez la serviciu şi acasă”, ne povestește soroceanca despre pasiunea apărută acum trei ani.
„Am făcut odată un coş din carton colorat, dar nu aveam toartă şi mă gândeam cum să o fac să fie cât mai asemănătoare cu una reală. Atunci am luat două fâşii groase de şerveţel de masă, le-am împletit asemenea unei frânghii şi mi-a plăcut efectul. Era ceea ce trebuie. Apoi am observat că e destul de flexibil materialul, rezistent, se lipeşte bine şi am început să mă gândesc cum îl mai pot utiliza. Ca un experiment, o lucrare, o vază, am vopsit-o deasupra cu lac. Astfel rezistenţa ei creşte, chiar şi după ce am udat-o cu furtunul nu s-a stricat”.
Tehnica ce încă nu are un nume (apropo, doamna Goroh susține că este cea care a inventat-o) nu este prea complicată. Şerveţelele de masă din hârtie sunt materia primă, la care se adaogă doar cleiul şi ca instrument ajutător foarfeca. Dacă adăugăm un pic de imaginaţie, atunci rezultatul bucură ochii. Drept că după multă muncă. Procesul este destul de migălos, astfel răbdarea şi atenţia sunt două calităţi foarte necesare şi utile. Urmând câțiva pași simpli, putem învăța să creăm asemenea lucrări: 1. tăiem şerveţelul în fâşii (dacă vrem să obţinem un fir subţire, tăiem fâşia mai îngustă şi invers); 2. luăm fâşiile două câte două şi le împletim asemenea unei frânghii (fiecare fâşie o răsucim în parte, apoi le răsucim între ele); 3. frânghia obţinută este flexibilă şi o putem îndoi în forma pe care ne o dorim, fixând-o cu un lipici.
“De obicei cumpăr şerveţele care au culorile necesare pentru lucrări, nu le colorez sau aleg obiecte şi în dependenţă de culorile pe care le am la dispoziţie. A fost greu de găsit culoarea neagră”, spune doamna Ala.
Zeci de figuri de animale, păsări, tablouri, obiecte de decor aranjate frumos în casa dânsei îţi fură privirea şi uimesc prin forme şi combinaţiile de colori.
“Îmi place să redau motive biblice. La început aveam frică, unii ziceau că nu am voie fără binecuvântare, atunci am hotărât să cumpăr tablouri de hârtie sau carton pe teme religioase şi să decorez în această tehnică. Astfel feţele sfinţilor şi mâinile rămân cele originale, iar veşmintele le decorez eu. Dar am şi tablouri pe care le-am creat integral. La început cream animale, majoritatea au ieşit foarte mari, după care am făcut şi tablouri, şi alte obiecte e decor. În cazul obiectelor mari, a animalelor sau păsărilor, mai întâi fac o carcasă din carton sau hârtie, folosind doar lipiciul, după care carcasa o decorez cu frânghii din şerveţele, dându-le forma necesară şi fixându-le cu clei. În cazul tablourilor e mai simplu, figurile sunt lipite pe un fundal din carton sau hârtie”, își amintește doamna Goroh.
Deși s-a întâmplat să vândă câteva lucrări la insistența oamenilor cărora le-au plăcut mult, aceasta rămâne a fi ocupaţie de suflet și nu o sursă de venit, spune soroceanca. “Vin de la lucru obosită şi în procesul de împletire a frânghiuţelor mă liniştesc, chiar dacă sunt uneori cu gândul foarte departe”.
Comunicabilă și creativă, doamna Ala Goroh participă cu plăcere la expoziții, unde cucerește publicul, iar în multe cazuri și organizatorii sau juriul, care o răsplătesc cu diplome și premii. “La târgul meşterilor populari „La Nistru, la mărgioară”, ediţia a IV-a, am participat prima dată, mulţi se mirau, nu credeau că lucrările sunt executate din şerveţele de masă. Am primit Diplomă. Iar la Iarmarocul de Crăciun 2015-2016 — locul I în concursul „Cea mai frumoasă jucărie pentru brad” cu lucrarea Pegas — un căluţ alb cu aripi” ne împărtășește femeia cu bucurie.
În cadrul unui proiect, lucrările doamnei Ala au fost expuse timp de o lună de zile spre atenţia sorocenilor în incinta bibliotecii publice „Mihail Sadoveanu” din Soroca.
Totdeauna în căutarea noilor forme şi compoziţii, doamna Ala nu oboseşte să experimenteze, ba chiar mai inventează şi alte tehnici de lucru cu hârtia. Iar cea mai bună sursă de inspirație este propria imaginație.
*HOBBY — Pasiune, ocupaţie de suflet a cuiva în afara profesiunii, practicată în timpul liber
**Aveţi o pasiune deosebită? Împărtășiți-ne-o! Contacte la tel. 0230 84-297
Autor text, foto, videto, Tatiana Mitrofan