5 mituri despre cafea: Cafeaua decafeinizată nu energizează?

0
142

1. Cafeaua deshidratează

   Da, cafeina are un efect diuretic, dar se consumă, de obicei, în băuturi, cum ar fi ceaiul sau cafeaua. Apa din aceste băuturi cafeinizate compensează cu succes efectul diuretic. Un studiu din 2014, sugerează că cei care beau cafea în mod regulat chiar dezvoltă un fel de rezistenţă împotriva potenţialelor efecte deshidratante.  

2. Cafeaua decafeinizată nu te bagă în priză  

În cadrul unui studiu s-au testat 36 de ceşti de cafea fără cafeină şi s-a descoperit că unele dintre ele conţineau în jur de 20 de miligrame de cafeină. Cu mult mai puţin decât o cafea normală care conţine în jur de 95 – 200 de miligrame de cafeină, însă cafeaua decafeinizată are şi ea ceva „energie“ în ea.   Un alt studiu, din 2006, realizat de Universitatea din Florida, SUA, a descoperit că băutura decafeinizată nu înseamnă chiar „fără cafeină“. „Dacă cineva bea zece ceşti de cafea decafeinizată, mica doză de cafeină poate atinge nivelul unei doze obişnuite dintr-o cafea sau chiar două normale“, spunea într-o declaraţie autorul studiului dr. Bruce Goldberger.  

3. Cafeaua te trezeşte din mahmureală  

Împreună cu un duş rece, cafeina este o tactică veche adoptată de cei care au dat peste cap cu un pahar de alcool mai mult decât trebuia.  Însă, situaţia nu e chiar aşa. Un studiu din 2009 a examinat efectele cafeinei asupra unor şoareci de laborator care fuseseră îmbătaţi un pic în prealabil. Şoarecii, „treziţi“ cu cafeină erau mai alerţi decât cei care nu au luat acest tratament. Însă continuau să aibă dificultăţi să găsească drumul în labirintul pe care, fără alcool, îl traversau fără probleme.   „Mitul despre puterile tămăduitoare ale cafelei asupra alcoolului este foarte important de demontat deoarece consumarea alcoolului împreună cu cafeaua poate conduce la decizii nefericite cu consecinţe dezastruoase“, nota atunci autorul studiului, Thomas Gould.  

4. Cafeina este rea pentru tine, deci este rea pentru toată lumea  

Bineînţeles că există riscuri la consumul exagerat de cafea, la fel cum este situaţia tuturor exceselor din orice alt aliment, oricât de sănătos ar fi. Însă, la cafea, există şi câteva beneficii ascunse. De exemplu, cafeina pare să amelioreze simptomele bolii Parkinson, poate da energie pentru cele 30 de minute de exerciţii fizice zilnice şi chiar, conform studiilor, poate întârzia instalarea demenţei.  

5. Cafeaua te ajută să scapi de kilogramele în plus  

Cafeina este un ingredient principal în multe medicamente care se eliberează fără reţetă şi despre care se spune că ajută la slăbit. Într-adevăr, cafeaua pare să crească un pic metabolismul, conform unui raport din 2010 publicat în „Jurnalul Internaţional al Studiului Obezităţii“. Totuşi, efectele sale nu sunt atât de importante încât să promoveze „o pierdere în greutate semnificativă sau permanentă“, conform raportului lui Katherine Zeratsky pentru prestigioasa clinica americană Mayo.   Câteva ceşti de cafea nu sunt răspunsul la epidemia de obezitate, mai ales dacă luăm în considerare că mulţi dintre noi consumă această băutură îmbogăţită cu zahăr, lapte sau frişcă. 

Sursa: adevărul.ro


Articolul precedentVIDEO: La Soroca s-a deschis cea de-a doua filială a rețelei Farmacia Familiei
Articolul următorTransportatorii din municipiul Soroca cer autorităților majorarea tarifului pentru călătorii cu transportul urban
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.