Un eveniment de importanță crucială din istoria contemporană îl constituie, fără îndoială, adoptarea de către parlament a Declarației de Independență a Republicii Moldova. Trebuie de remarcat rolul primordial al mișcării naționale la proclamarea independenței.
După proclamarea suveranității, eveniment produs la 23 iunie 1990, conducerea R. Moldova a urmat neabătut cursul politic spre desprinderea de structurile perimate ale Uniunii Sovietice și spre obținerea independenței de stat. Justețea cursului ales de conducere era confirmat și de modificările de atitudine intervenite între timp în mediul populației minoritare din republică. Astfel, într-o serie de sondaje efectuate la mijlocul lunii august 1991 pentru independență s-au pronunțat în jur de 80% din totalul populației. Decretarea independenței de stat a tuturor celor 15 republici unionale și despărțirea în consecință a Uniunii Sovietice era doar un factor de timp, iar puciul comunist din 21 august 1991 de la Moscova nu a făcut decât să catalizeze acest pericol.
Moto:
„Noi suntem un popor,
Noi vom fi un popor
După propria noastră croială,
Dacă nu doarme adânc,
Dacă-i trează oricând
Conștiința națională!” (Vasile Romanciuc)
Trebuie de menținut că un eveniment de importanță majoră îl constituie Marea Adunare Națională convocată din inițiativa Frontului Popular din Moldova la 27 august 1991. La Marea Adunare au participat peste 600 de mii de reprezentanți ai raioanelor și orașelor Moldovei, care au cerut Parlamentului votarea nominală a Declarației de Independență. În aceeași zi, întrunit în ședință extraordinară și apreciind că „a sosit ceasul cel mare al săvârșirii unui act de justiție”, Parlamentul a proclamat R. Moldova „stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului și spiritul istoric și etnic al devenirii sale naționale…”.
În viziunea mea, ca istoric, R. Moldova astăzi se află la o răscruce: ori ne încadrăm în așa-numita Uniune Vamală (Rusia — Belarus — Kazahstan), ori alegem democrația avansată și integrarea în Uniunea Europeană și NATO. Consider că pentru toată populația Republicii Moldova, indiferent de naționalitate, calea cea mai onorabilă și salvatoare de la sărăcie și captivitate este integrarea în Uniunea Europeană și în structurile euroatlantice.
Vitalie Lipovanciuc,
Asociația istoricilor din Republica Moldova, profesor la Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu”
