20 mii de elevi vor merge la școală mai pregătiți. Aceștia au primit pachete educaționale cu cărți și rechizite din partea României

0
74

Circa 20 mii de preșcolari și elevi din aproape 150 de instituții de învățământ din țară au primit la începutul anului școlar pachete educaționale cu cărți și rechizite. Darurile au fost oferite în cadrul proiectului „Cutia școlarului și a preșcolarului”, implementat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) pentru al patrulea an consecutiv, comunică moldpres.md

Primii care s-au bucurat de kitul educațional au fost elevii de la Gimnaziul Negureni, raionul Telenești, și cei de la Gimnaziul Ștefănești, raionul Florești. Ei au primit, chiar de 1 septembrie, cărți si rechizite din partea secretarului de stat al DRRM, Adrian Dupu.

„Prin proiectul Cutia școlarului și a preșcolarului, ne dorim să sprijinim educația tinerelor generații din Republica Moldova, oferindu-le resursele necesare pentru a contribui la viitorul acestei țări. Educația este fundamentul pe care se clădește o societate puternică, iar noi, prin acest demers, reafirmăm angajamentul României de a susține cetățenii din stânga Prutului în drumul lor spre un viitor prosper și european”, a menționat Adrian Dupu.

Luni, 2 septembrie, au primit pachete în dar elevii liceului „Teoretic Alexandru cel Bun”, de la Liceul Teoretic „Olimp”, Grădinița nr.2 „Andrieș”, Grădinița nr.6 – toate din orașul Rezina și Gimnaziul Sămășcani, satul Sămășcani, din raionul Șoldănești.

Alături de secretarul de stat al DRRM au participat la aceste acțiuni Larisa Novac, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, primari, președinți de raion, actori, dascăli profesori și mii de părinți.

Acțiunea „Cutia școlarului și a preșcolarului” s-a desfășurat în aproape 150 de instituții de învățământ din 22 de raioane și 68 de localități din Republica Moldova. Proiectul este implementat pentru al patrulea an consecutiv de DRRM din cadrul Guvernului României.


Articolul precedentMeteo 4 septembrie 2024: După caniculă urmează ploi și temperaturi mai confortabile
Articolul următorO sesiune de informare a fost organizată de către Centrul Național Anticorupție la Soroca
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.