La un pas de tragedie înainte de Revelion: Două persoane, salvate de la înec

0
80

În ultimele 24 de ore, două persoane au fost salvate după ce au căzut în apa bazinelor acvatice. Primul caz în care a fost necesară intervenția salvatorilor a fost înregistrat într-un bazin acvatic din apropierea orașului Râșcani, în ziua de 31 decembrie, în jurul orei 13:00, transmite stiri.md/

Aici un bărbat în vârstă de 43 de ani s-a prăbușit sub gheața subțire a iazului după ce a decis să pescuiască.

La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori din cadrul Secției situații excepționale Râșcani, care a stabilit că bărbatul s-a prăbușit la distanță de aproximativ 40 de metri de la mal. În scurt timp, angajații IGSU au reușit să aducă omul la mal. Acesta a primit îngrijiri fără a fi necesară spitalizarea în instituție medicală. La moment, viața persoanei este în afara oricărui pericol.

Un alt caz, de această dată cu implicarea unui minor, în care a fost necesar ajutorul salvatorilor, a fost înregistrat la lacul Valea Morilor din municipiul Chișinău. Incidentul a avut loc pe 31 decembrie, la ora 14:47.  

Un băiat în vârstă de 12 ani a alunecat și a căzut în apă în timp ce se afla în preajma bazinului acvatic. Cazul a fost observat de salvamarii Stației de Salvare pe apă nr. 1, care de urgență au întreprins acțiuni de salvare.

Băiatul a fost scos din apă viu și nevătămat, fără să aibă nevoie de îngrijiri medicale. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să nu meargă sau să pescuiască pe gheața extrem de fragilă a bazinelor acvatice pentru a nu-și pune viața în pericol. În condiții de temperaturi ridicate, podul de gheață este foarte subțire și aflarea pe aceasta reprezintă un pericol iminent pentru viață.

Atenționarea salvatorilor vine și pentru oamenii care au în grijă minori. Aceștia sunt îndemnați să-și supravegheze cu strictețe copiii în special în preajma lacurilor și râurilor din țară.

În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 43 de situații de risc.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCe sat din raionul Soroca împlinește 100 de ani în 2023?
Articolul următorOpt șoferi prinși beți la volan și opt accidente de Revelion în Moldova
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.