10 tineri din Soroca au primit premii bănești și diplome la Gala Voluntarilor 2022

0
616

Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, ca în fiecare an, a orgnizat un eveniment frumos dedicat Zilei Voluntariatului. În cadrul Galei Voluntarilor, au fost nominalizați 55 de tineri, care s-au implicat activ în viața comunității prin intermediul proiectelor implementate de către Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, unde au fost premiați cei mai activi voluntari. Tinerii, au avut parte de premii, diplome de onoare, aplauze, laude, disco și karaoke. 

„Sunt voluntară de 3 ani la Centrul de Resurse pentru Tineret Dacia. În fiecare zi, mă strădui să acord voluntariatului în jur la două ore. Merg acolo din propria inițiativă și pentru că îmi place mult. Mă implic activ în activități și în diferite proiecte. Voluntarii noi veniți, au primit diplome pentru încurajare, iar cei mai activi tineri, adica 10 din toți cei 55, au primit o mică sumă financiară pentru suport și diplomă la fel”, a spus Cornelia Haric, voluntară CRT DACIA.

„În 2018 am venit pentru prima dată la Centrul de Resurse pentru Tineret Dacia și am hotărât să fiu voluntar. La Gala Voluntarilor, am participat și anul trecut. În acest an, au fost premiați cu premii bănești voluntarii de anii trecuți, iar cei din anul acesta, au primit doar certificate. Mulțumesc CRT DACIA, pentru organizarea diferitor evenimente și motivarea de a participa la diferite proiecte. Noi ca tineri, avem posibilități de a socializa și a ne afirma în public”, a mai adăugat Bogdan Leșan, voluntar CRT DACIA. 

Printre cei care știu să aprecieze implicarea tinerilor în diverse activități sociale este și Președinta CRT DACIA, Stela Babici care a mulțumit tinerilor voluntari pentru atitudine și activism civic, menționând totodată că echipa va fi mereu receptivă la doleanțele tinerilor activi și dornici de a se implica în viața socială a comunității noastre.


Articolul precedentDe la 1 ianuarie 2023, îndemnizația unică la nașterea copilului va crește cu 864 de lei
Articolul următorCe tradiții de sf. Andrei s-au mai păstrat la Vasilcău? / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.