Parlamentarii ucraineni au votat în favoarea ridicării propriei lor imunităţi în faţa justiţiei, îndeplinind astfel una dintre promisiunile electorale anticorupţie promise de preşedintele reformist al Ucrainei, Volodimir Zelenski, informează agora.md cu referire la Agerpres.
Înainte de aceasta, parlamentarii puteau rămâne fără imunitate doar printr-un vot în parlament asupra fiecărui caz individual, așa cum prevede și legislația din R. Moldova. Însă noua măsură a trecut uşor cu 373 de voturi din totalul celor 450 din Parlamentul Ucrainei, unde Zelenski a câştigat majoritatea în urma alegerilor anticipate organizate în iulie.
Înaintea votului, preşedintele Zelenski a declarat că a venit timpul ca imunitatea parlamentară să fie aruncată la „groapa de gunoi a istoriei”, argumentând că 90% dintre ucraineni doresc acest lucru.
În acelaşi timp, în opinia oponenţilor, ridicarea imunităţii parlamentare îi va face pe parlamentari vulnerabili în faţa urmăririlor motivate politic.
Noua lege, care dovedeşte angajamentul lui Zelenski de a continua reformele, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020.