Vitalie Damașcan: „Este un sentiment unic și plăcut, atunci când joci pe stadionul “Zimbru”, în prezența propriilor suporteri”

0
76
sursa foto: https://tvrmoldova.md

Fotbaliștii naționalei Republicii Moldova sunt deja cu gândul la meciurile din Liga Națiunilor, care se vor disputa în toamnă. Artur Ioniță susține că “tricolorii” trebuie să obțină victorii pe linie și să promoveze în eșalonul următor al turneului continental, transmite tvrmoldova.md

ARTUR IONIȚĂ, mijlocaș, naționala de fotbal a Republicii Moldova: „Va fi nevoie să câștigăm meciurile și să obținem maximum de puncte. Asta face diferență și cred că vom avea o presiune în plus.”

Adversarele naționalei de fotbal a Republicii Moldova vor fi selecționatele din Malta și Andorra. Aceste trei echipe sunt în ultima divizie valorică a Ligii Națiunilor.

Pentru a promova în eșalonul următor, “tricolorii” trebuie să se claseze pe prima poziție din clasament. Totuși, elevii lui Serghei Cleșcenco ar putea obține calificarea și dacă vor ocupă treapta secundă. Într-un astfel de scenariu, trebuie să treacă de baraj, în care vor întâlni una dintre ultimele reprezentative din al treilea eșalon.

ARTUR IONIȚĂ, mijlocaș, naționala de fotbal a Republicii Moldova: „După atâția ani de suferință și mai puțin noroc, cred că am meritat. Acum rămâne să continuăm cu rezultate pe care le merităm, deoarece este depusă multă muncă.”

Până atunci, însă, “tricolorii” vor avea două meciuri amicale. Ambele partide sunt programate in iunie și se vor desfășura la Chișinău.

VITALIE DAMAȘCAN, atacant, naționala de fotbal a Republicii Moldova: „În general, m-am bucurat că meciurile se vor disputa acasă. Este un sentiment unic și plăcut, atunci când joci pe stadionul “Zimbru”, în prezența propriilor suporteri.”

La sfârșitul lui martie, echipa pregătită de Serghei Cleșcenco a făcut un stagiu de pregătire în Turcia, unde a disputat două meciuri de verificare.

În primul meci, Republica Moldova a remizat cu Macedonia de Nord, iar golul “tricolorilor” a fost semnat de Vitalie Damașcan, autorul unei reușite de generic.

În cealaltă partidă amicală, echipa a obtinut o victorie categorică, scor 4 la 0, în fața reprezentativei similare din Insulele Cayman.

Naționala Republicii Moldova nu a mai înscris patru goluri într-un singur meci din luna mai 2014, când “tricolorii” s-au impus în duelul de verificare cu Arabia Saudită.


Articolul precedentCursul valutar 12 aprilie 2024: Euro înregistrează o scădere semnificativă în fața leului moldovenesc
Articolul următorUn alt proiect de infrastructură demarat în nordul Republicii Moldova
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.