Veste bună pentru unii și tristă, pentru alții: telefoanele mobile vor fi interzise la ore

0
289

  În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că, în anul de studii 2024-2025,  telefoanele mobile vor fi interzise la ore, nu şi în recreații. 

  Conform oficialului, ministerul a luat această decizie nu într-un mod arbitrar, dar în urma mai multor sondaje şi consultări cu managementul şcolar, profesori, părinţi şi elevi, care au arătat susţinere pentru desfășurarea orelor fără telefoane mobile. De altfel, astfel de reguli există în mai multe țări europene. 

 


Articolul precedentElveția ar putea să-și revizuiască neutralitatea
Articolul următorAnul de studii 2024-2025: ai multe măsuri privind examenul de matematică şi un nou examen opțional
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.