Pe timp de vară, mulți tineri sunt în căutarea locurilor temporare de muncă. În vacanță ei își doresc să îmbine utilul cu plăcutul, adică să facă bani la un loc de muncă mai confortabil.
La Direcția Ocuparea Forței de Muncă ni s-a spus că și adolescenții de la 16 ani pot să fie angajați, și chiar au cereri de la unii agenți economici. Ce-i drept nu toți angajatorii doresc să ia la lucru minori. Sunt și din cei care tradițional angajează studenți, apoi după absolvirea colegiilor, unii dintre ei se angajează acolo unde au făcut practica.