Un deținut și alți doi complici ai săi vor compărea în fața judecătorilor pentru tentativă de trafic de droguri, în lunile iulie – august 2022. Potrivit schemei, drogurile urmau să fie transmise în penitenciar inclusiv prin aruncarea peste gard de către alți doi membri ai grupului infracțional.
Complicii erau ghidați telefonic de către deținut, care avea rol de organizator al grupului. Totuși, aceștia nu și-au dus la îndeplinire planul, întrucât au fost reținuți de oamenii legii.
Deținutul, care avea rol de organizator, are vârsta de 31 de ani și este originar din raionul Râșcani, cu domiciliul în Bălți. Acesta își ispășește pedeapsa din 2018, pentru o durată de peste 11 ani, pentru trafic de droguri, huliganism și o altă infracțiune legată de arme și muniții.
Cei doi complici, cu vârste de 22 și 24 de ani, au fost anterior judecați – unul dintre ei recent și-a ispășit pedeapsa, în afara penitenciarului, pentru huliganism, iar altul fusese eliberat din închisoare în 2021, după ispășirea pedepsei pentru șantaj.
Acum, la solicitarea procurorilor PCCOCS, ambii au fost plasați în arest pentru continuarea cercetărilor, cu garantarea drepturilor procedurale și a prezumției nevinovăției. În ceea ce privește implicarea altor membri ai grupului infracțional, investigațiile continuă.
sursa: stiri.md