Un bărbat în vârstă de 38 de ani din raionul Florești și-a cumpărat un buletin de identitate românesc și intenționa să se legitimeze peste hotare. Astfel, potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost înregistrat noaptea trecută în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.
Pentru formalitățile de control, direcția ieșire din țară, s-a prezentat bărbatul, care era pasager al rutei „Moldova-Italia”. Acționând conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unei verificări adiționale pasagerul. Ca urmare, în lucrurile personale a fost depistată o carte de identitate cu însemnele autorităților române, care ar fi eliberată pe numele moldoveanului.
La cercetarea amănunțită, oamenii legii au stabilit că buletinul românesc este falsificat. Conaționalul a recunoscut că actul este cumpărat, ar fi achitat 250 de euro. Ulterior, oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.
sursa: știri.md