Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare. Ce nu trebuie să facă credincioșii

0
46

 Paștele se apropie cu pași repezi. Săptămâna Mare începe de luni, 6 aprilie, iar tradiția spune că este una dintre cele mai importante săptămâni. În aceste zile premergătoare Paștelui, credincioșii se roagă și respectă obiceiurile străvechi.

Săptămâna Mare este plină de semnificație. Ani la rând credincioșii au respectat tradițile și obiceiurile. Gospodinele trebuie să știe că există zile în această săptămână în care nu este bine să spele rufe, adică de miercuri până la Paște. Fiecare zi are o însemnătate aparte, iar credincioșii întâmpină această săptămână cu liniște și rugăciune.

Ce nu e bine să faci în Săptămâna Mare

Începând de luni, 6 aprilie, intrăm în Săptămâna Mare. Obiceiurile și tradițile sunt nelipsite. Credincioșii trebuie să știe că există reguli despre spălarea rufelor. Rufele se pot spăla doar în zilele de luni și marți, iar de miercuri până la Paște nu este bine să facem această activitate casnică.

Se spune că luni este o zi dedicată curățeniei generale și anume: se scot covoarele la aerisit, se spală geamuri și se face ordine în întreaga gospodărie. Marți, cunoscută drept și Marțea Seacă, încă se mai pot desfășura activități de acest fel. Motivul pentru care se spune că nu ar trebui folosută apa pentru astfel de treburi în ziua de miercuri este că tradiția spune că este ziua în care Iuda l-a trădat și l-a vândut pe Iisus cu 30 de arginți.

Ce semnifică fiecare zi din Săptămâna Mare

Dacă am menționat mai sus despre luni, marți și miercuri, este bine de știut că zilele următoare au o semnificație importantă. În joia mare se încep pregătirile pentru Paște. În această zi se vopsesc ouăle, iar rufele nu trebuie spălate pentru că se spune că este lipsă de respect față de suferința lui Iisus.

Vineri, este ziua răstingirii. Este considerată una dintre cele mai triste zile, dar și cea mai importantă. Spălatul rufelor este strict interzis, iar gospodinele nu gătesc în această zi. Sâmbătă, se fac ultimele pregătiri și se gătesc preparatele specifice. Aceste tradiții au fost transmise din generație în generație și arată respectul față de patimile lui Hristos, dar și pregătirea spirituală pentru Învierea Domnului.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentLumina Sfântă va ajunge în Republica Moldova pe cale terestră, în ciuda restricțiilor de zbor din Israe
Articolul următorComisia Electorală Centrală a acreditat observatori pentru alegerile din Frumușica și referendumul de la Hăsnășenii Mari
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.