Tinerii din Drochia, implicați în promovarea egalității de gen și incluziunii sociale

0
52

Ieri, în satul Drochia, s-a desfășurat un atelier cu genericul „Dezvoltarea unui Plan de Acțiune Local” în incinta Gimnaziului „Dumitru Roman”. Scopul acestui eveniment a fost de a educa și informa tinerii despre procesul de elaborare a unui plan de acțiune, care include analiza problemei, identificarea cauzelor și a circumstanțelor,

De asemenea, s-a discutat despre dezvoltarea activităților și relația cauză-efect, printre altele. Tinerii au fost încurajați să elaboreze un plan de acțiune care să promoveze egalitatea de gen și incluziunea socială. Planurile lor urmează să fie înregistrate la cancelaria administrației publice locale, cu speranța că acestea vor fi incluse în planul de activități pentru anul următor, dacă autoritățile publice locale consideră că propunerile sunt relevante.

Evenimentul a fost organizat de Asociația „Centrul de Resurse UNIVERS” în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert” Moldova, în colaborare cu Asociația „Institutum Virtutes Civilis”.

sursa foto: Young People in Action

Articolul precedentElevii din gimnaziile Nimereuca și Cerlina au învațat cum să reacționeze în situații de urgență
Articolul următorUn pilot a dezertat cu elicopterul de luptă din Rusia. Ce l-a determinat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.