La 26 septembrie 2024, pe pagina sa de Facebook, Primăria Municipiului Soroca a anunțat despre demararea unui proiect semnificativ de infrastructură în centrul orașului. Este vorba despre pavarea unei zone din preajma Pieței Centrale și amplasarea a mai multor tarabe pentru comerț, cu o valoare totală estimată a lucrărilor de aproximativ 700.000 de lei. Proiectul a fost susținut financiar de Programul NANSEN al Agenției Norvegiene pentru Dezvoltare și Cooperare (NORAD), iar lucrările au fost realizate atât din fonduri externe, cât și din bugetul local.
Pe 5 decembrie 2024, a avut loc evenimentul de dare exploatare a celor 16 tarabe amenajate la intrarea în Piața Centrală a municipiului Soroca, destinate vânzătorilor ambulanți din localitate și refugiaților. Costurile lucrărilor, în valoare de 521.000 de lei, au fost acoperite de Guvernul Norvegiei și realizate în perioada iunie – octombrie 2024. Primăria municipiului Soroca a fost responsabilă de amenajarea terenului aferent locației unde au fost instalate tarabele. La eveniment au participat reprezentanți ai investitorului norvegian, ai constructorului – Consiliul Norvegian pentru Refugiați, precum și viceprimarii municipiului Soroca: Anna Ojog, Ghenadie Mânăscurtă și Veaceslav Ursu.
În urma solicitării noastre, am primit procesul-verbal emis de Primăria municipiului Soroca, care detaliază pașii și deciziile luate în implementarea proiectului de amenajare a zonei adiacentă Pieței Centrale.
Potrivit procesului-verbal al grupului de lucru comunitar din data de 28 mai 2024, principalul criteriu care a stat la baza implementării acestui proiect a fost eliminarea comerțului ilicit din preajma pieței și asigurarea unui loc amenajat pentru vânzători, inclusiv pentru etnii, pături sociale și refugiați.
De asemenea, s-a menționat că selectarea antreprenorului și întocmirea devizului de cheltuieli au fost realizate în întregime de Consiliul Norvegian pentru Refugiați, cu finanțare din partea NORAD (Agenția Norvegiană pentru Dezvoltare și Cooperare). Pentru lucrările de pavare și amenajarea drumului de acces, Primăria Soroca a alocat o sumă suplimentară din bugetul local, respectiv 729.765 lei.
În continuare, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, semnat pe 25 octombrie 2024, confirmă finalizarea lucrărilor de amenajare a terenului adiacent Pieței Centrale.
Aceste lucrări, realizate de compania SRL „Devastcom”, au fost executate în cadrul unui contract cu Consiliul Norvegian pentru Refugiați, cu o valoare de 521.125,70 lei.
În acest document, sunt menționate toate lucrările efectuate, inclusiv instalarea iluminatului stradal și alte cheltuieli suplimentare, precum transportul materialelor și manopera necesară pentru înlăturarea molozului.
Proiectul a fost finalizat conform planului, iar tarabele au fost amenajate pentru a oferi vânzătorilor un loc organizat și legal de a comercializa produsele.
La sfârșitul lunii martie, am ajuns în piață și am observat că tarabele erau goale, iar vânzătorii își așezaseră marfa direct pe jos, pe bordure. Am mers prin piață pentru a discuta cu ei și a înțelege de ce continuă să vândă în aceste condiții.
Moldoveanca Galina Carabinovici spune că, deși instalarea tarabelor a fost binevenită, mai sunt lucruri de îmbunătățit: „Suntem de acord că ne-au pus tarabe, dar vrem și scaune, și dacă s-ar putea, să fim cu fața la drum. Toți suntem bucuroși, dar locul e tare închis și lumea nu ne vede. Dacă tarabele ar fi orientate spre stradă, oamenii ne-ar observa și s-ar apropia.” Ea a mai adăugat că reprezentanți ai primăriei au venit recent și le-au transmis că nu au voie să-și expună marfa în afara tarabelor: „Ni s-a spus să strângem totul și să punem doar în tarabe. Ne lasă să ne mutăm acolo, dar problema e că sunt în dos, iar lumea trece pe lângă noi. Și așa vindem puțin, dar dacă ne mutăm acolo, cred că n-o să mai vindem nimic.”
Prin piață l-am întâlnit și pe Robert Cerari, președintele Asociației Bare-Rom, care a venit cu o perspectivă echilibrată asupra situației: „Ceea ce văd eu… cred că sunt lucruri care trebuie reglementate. În oraș trebuie să fie ordine, iar oamenii trebuie să înțeleagă că există o piață și există tarabe. Nu este bine, nici estetic, nici practic, când se vinde în mijlocul drumului.” El a subliniat însă că problema este mult mai profundă: „Statul ar trebui să asigure sprijin pentru acești oameni. Ei nu ies la vânzare din plăcere – e sărăcie. Nu au ce face acasă, scot câte ceva – hăinuțe, lucruri din gospodărie – și le vând pentru a-și întreține familia, pentru a supraviețui. Ca să vină omul în piață, are nevoie de aparat de casă și alte cerințe birocratice, pe care nu le poate acoperi. Dacă vinde de 30-50 de lei, trebuie să plătească 30 de lei pentru loc – și uneori nu are acești bani. Totuși, e obligat să-i plătească.”
Zinaida, o vânzătoare de etnie romă, ne-a povestit cum speranțele ei și ale altor romi s-au risipit odată cu finalizarea tarabelor: „Când s-a început construcția, ni s-a spus că locurile se fac pentru noi, și ne-a părut bine. Dar când totul a fost gata, ne-am dus să vedem și să ne așezăm și noi acolo. Atunci ni s-a spus că acel loc nu este pentru romi. Am văzut că deja stăteau femei la tarabe și când am zis să venim și noi, ne-au oprit: «Nu, nu, aici nu e pentru voi, romi.»
Artiom Căldarari, un alt vânzător de etnie romă, spune că deși a fost deschis să se conformeze noilor reguli, s-a lovit de atitudini discriminatorii: „Dimineața am venit la piață și am văzut un loc interesant. Mi-am pus marfa acolo, dar imediat a venit cineva cu atitudine și mi-a spus: «Băi, ăsta e locul meu, nu-i pentru tine, hai, du-te de aici.» M-am întors la locul meu, unde stau de doi ani. Dacă venea cineva oficial și ne spunea frumos să ne mutăm în altă parte, ne mutam. Nouă nu ne este rușine că suntem romi. Oamenii se apropie de noi, avem cumpărători.”
Am observat câțiva trecători care treceau pe lângă piață și le-am cerut părerea despre tarabele din zonă. Prima fiind, doamna Tatiana, care este chiar locuitoare a blocului de pe strada unde se află tarabele. Trăiește acolo de aproximativ opt ani și, din câte cunoaște, în locul unde au fost instalate noile tarabe se aflau anterior conductele de gaz ale blocului. „Am înțeles că acel teren aparținea blocului. E bine că s-a amenajat ceva, dar, din punctul meu de vedere, este în zadar. Se putea face un teren de joacă pentru copii, nu undeva după niște garaje, pe unde trec toți locuitorii raionului și unde știți prea bine ce se întâmplă prin acele colțuri”, spune ea. Tatiana consideră că noile tarabe sunt de prisos, întrucât comercianții continuă să-și așeze marfa pe marginea drumului, pe trotuare sau pe sub garduri. „De ce nu vin oamenii aici, dacă e frumos și totul e instalat? Poate pentru că, de fapt, nu era nevoie de ele… Dar, mă rog, asta e doar părerea mea”, a mai adăugat ea.
Printre vecinii care se bucură de această schimbare este și Ivan Burlac, consideră că intenția autorităților a fost una bună: „Primăria s-a stăruit și a făcut o frumusețe. Toată chestiunea asta a fost gândită ca să-i mute pe romii aceștia care vând pe jos, și să-i treacă acolo, în spațiul amenajat. Le-au făcut condiții, condiții foarte bune.” Cu toate acestea, spune el, problema persistă: „Poliția se luptă să-i aducă acolo, dar nu-i chip.”
Zinaida, o altă locuitoare din zonă, ne-a împărtășit opinia sa: „Au făcut aceste tarabe pentru romi, ca să nu mai stea în stradă, ci în locuri amenajate. Eu trec pe acolo când merg la policlinică – e gol, dar în împrejurimi… e tot ca înainte. Nu știu, la noi, matincă, ordine n-o să fie niciodată.”
Primăria anunțase că viceprimarul municipiului Soroca, Anna Ojog, a venit cu inițiativa de a amenaja terenul unde se află acum tarabele. Proiectul a presupus pavarea sectorului și instalarea tarabelor, cu scopul de a crea o piață în care cetățenii să poată vinde produse proprii.
Pentru a afla dacă se vor lua măsuri în legătură cu faptul că unii comercianți continuă să vândă pe jos, în ciuda instalării tarabelor, am contactat-o telefonic pe doamna Anna Ojog, viceprimarul municipiului Soroca. Aceasta ne-a declarat:
„Există un domeniu responsabil pentru astfel de activități. În cadrul primăriei activează cinci specialiști — percepții fiscali — care au în atribuții monitorizarea și evidența activităților comerciale, atât autorizate, cât și neautorizate. De asemenea, se colaborează cu Poliția și Serviciul Fiscal pentru a asigura respectarea regulilor în domeniu.”
Pe măsură ce documentam cazul, autoritățile au început să se implice mai serios. Deși problema nu a fost soluționată imediat, se pare că acum aceasta este pe cale de rezolvare. Astfel, pe 8 aprilie dimineața, o comisie formată din reprezentanți ai autorităților publice locale și ai instituțiilor centrale din raionul Soroca a desfășurat o acțiune de informare și avertizare a comercianților care vând în apropierea Pieței Centrale din Soroca. Aceștia au fost atenționați că astfel de activități nu vor mai fi tolerate. Comisia a fost convocată la inițiativa doamnei primar a municipiului Soroca, iar în urma discuțiilor s-a decis că persoanele care vor continua să desfășoare comerț în locuri neautorizate vor fi sancționate conform legii.
„Aproximativ 70% din locurile din piață sunt libere, însă unii comercianți refuză să vină, pentru că nu vor să achite taxa de piață. Mai mult, pentru produsele de o anumită categorie este necesară prezentarea certificatelor de conformitate și a actelor de proveniență, ceea ce unii nu sunt dispuși să obțină. Nu vor nici să plătească, nici să își facă documentele. În plus, mulți dintre cei care au părăsit piața și au început să vândă în afara ei, s-au stabilit acolo pentru că nimeni nu le-a cerut socoteală”, a menționat Mihai Mînzat, administratorul Pieței Agricole din Soroca.
„Una dintre problemele importante care necesită soluționare este comerțul stradal neautorizat. Pentru a adopta măsuri mai eficiente în acest sens, a fost convocată, prin dispoziția doamnei primar Lilia Pilipețchi, o comisie formată din reprezentanții tuturor structurilor statale competente. Am încercat să informăm toți cetățenii implicați în această activitate că, potrivit planului urbanistic al municipiului, în zona centrală — mai exact în scuar — se preconizează lucrări de reconstrucție și amenajare a unui parc. În acest context, este necesar ca persoanele care desfășoară activități comerciale stradale să fie relocate în piața agricolă, unde există condiții adecvate și legale pentru astfel de activități”, a spus Veaceslav Ursu, viceprimarul mun. Soroca.
Rămâne de văzut cât va dura până când această problemă va fi cu adevărat rezolvată, având în vedere eforturile autorităților locale de a reglementa situația. Deși au fost făcute progrese, este clar că procesul de adaptare al pieței la noile condiții poate necesita timp. Vom urmări cu atenție evoluția situației și vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce se vor înregistra noi schimbări.