Deși în Stadionul municipal din Soroca în ultimii ani au fost investiți sute de mii de lei din bani publici, astăzi a ajuns într-o stare deplorabilă. La doar un an de la instalarea celor 1200 de scaune, o bună parte din ele sunt stricate. De ani buni autoritățile nu au o strategie de renovare și dezvoltare a stadionului.
Doar pista de alergare și terenul de baschet sunt într-o stare bună. Anul acesta primăria Soroca a cheltuit peste 230 mii de lei pentru gardul stadionului. Deși banii pentru acest ambalaj frumos ar fi fost mai bine să fie utilizați la renovarea unor porțiuni din stadion sau a terenului de minifotbal.
Fiind informați de cetățeni printr-un mesaj venit pe adresa redacției prin butonul SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ, am făcut o plimbare pe la stadion.
Acest mesaj a ajuns la redacție prin intermediul butonului SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ de pe site-ul observatorul.md. Dacă te confrunți cu o problem și nu știi unde să te adresezi sau vocea ta nu este auzită, scrie-ne, iar noi vom încerca să găsim un răspuns!
***
AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).