La 16 august, Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. Credincioşii care trec și anul acesta pragul bisericii Parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din municipiul Soroca, au parte de o mare bucurie duhovnicească, deoarece biserica parohială își sărbătorește ocrotitorii.
Manifestările religioase închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni au început în ajunul sărbătoririi sfinţilor, la 15 august, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârșită în biserica parohială. Iar astăzi, 16 august, începând cu ora 9:00 se va săvârși Sfânta Liturghie, de către un sobor de slujitori.
Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor, va fi așezată spre închinare icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu cu familia sa. După săvârșirea Sfintei Liturghii, pentru toți cei prezenți vor fi servite bucate, așa cum se cuvine la o zi de mare sărbătoare! Vă așteptăm cu drag la sărbătoarea bisericii! Cei care aveți o ie națională, vă rugăm să o îmbrăcați, pentru a da zilei nota de sărbătoare!
Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni”