Și la liceul teoretic „Constantin Stere” se investește în profesori

0
676

În perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, liceul teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca a devenit gazda Proiectului Național de Formare Continuă „Investim în Profesori”. Inițiat și implementat cu succes de către Ministerul Educației și Cercetării cu suportul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Acest program reprezintă un pas semnificativ către îmbunătățirea calității educației în țară.

Timp de trei zile intense de formare, cadre didactice, psihologi, conducători de școli și profesioniști din domeniul educației s-au reunit pentru a explora noile metodologii și practici în domeniul psiho-pedagogiei. Deschiderea și dorința de a învăța au fost evidente în rândul participanților, confirmând angajamentul lor pentru dezvoltarea continuă și creșterea competențelor profesionale.

„Sincere mulțumiri tuturor celor care au fost implicați și partenerilor care au contribuit la realizarea cu succes a atelierelor de formare din cadrul Programului Național „Investim în Profesori”. Această inițiativă nu doar aduce beneficii participanților, dar și întregii comunități școlare, consolidând încrederea în sistemul educațional și promovând excelența în predare”, a menționat Veronica Mandric, formator național al Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentConstrucția unui nou bloc locativ la Soroca: de ce sunt nemulțumiți oamenii și care este răspunsul antreprenorilor și autorităților? /VIDEO
Articolul următorSoroceanul Alexandru Cimbriciuc a fost ales vice-președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.