În perioada 4 – 8 februarie Prim-ministra Natalia Gavrilița se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, unde participă la cea de-a 7-a reuniune a Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova. În premieră, țara noastră va fi prezentă la acest eveniment din postura de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, informează Guvernul Republicii Moldova.
La Bruxelles va fi examinată evoluția relațiilor Republicii Moldova – UE, cu accent pe dialogul politic și reforme; cooperarea economică și sectorială, inclusiv în domeniul energetic, comerț, precum şi colaborarea în domeniul politicii externe şi de securitate. În zilele de 6-7 februarie, prim-ministra Natalia Gavrilița are și o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali din instituțiile europene.
Din delegația Republicii Moldova la Consiliul de Asociere mai fac parte vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, și secretarul de stat în cadrul Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel.
Sursele noastre din Executiv ne-au spus că, deși ședința Guvernului de la Soroca a fost amânată, ea nu a fost anulată. Totodată suntem în așteptarea unei confirmări oficiale în privința acestui eveniment.
Ședința de la Soroca a Guvernului, nu: Ședința Guvernului de la Soroca…