Primele 100 de proiecte au fost finalizate în cadrul Programului „Satul European”, inclusiv în raioanele Soroca, Florești și Drochia

0
92

 În cadrul unui briefing de presă, susținut astăzi, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat finalizarea primelor 100 de proiecte din cadrul programului național „Satul European”, în cadrul cărora circa 100.000 de oameni beneficiază deja de efectele acestui Program, inclusiv peste 20.000 de cetățeni au acces la apă potabilă, iar 34.000 de oameni se bucură de iluminat publicat.

Printre localitățile care au finalizat proiectele, menționate de doamna președintă, sunt satul Ocolina (Soroca), orașul Drochia și satele Ochiul Alb și Dominteni (Drochia), satele Vărvăreuca și Cașunca (Florești)… Doamna Sandu a anunțat și despre inițierea unui nou program – „Satul European Expres”, care va să îndeplinească următoarele condiții: să permită localităților să implementeze proiecte rapide cu termen de finalizare de 6 luni și să rezolve necesitățile urgente ale localităților și să fie simplificată procedura de înscriere a proiectelor în concurs. (Dan AOLEI)


Articolul precedentDrochia: când și unde se așteaptă deconectări programate ale electricității, în legătură cu executarea lucrărilor de reparație
Articolul următorFlorești: unde și când va stinge lumina, în legătură cu executarea lucrărilor de mentenanță
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.