La ședința de astăzi a Consiliului Municipal Soroca, ultimul subiect de pe ordinea de zi a aleșilor locali, a fost schimbarea motivației legale pentru premierea primarului municipiului Soroca. Despre această epopee, Observatorul de Nord a scris anterior. În cadrul ședinței, doamna primar a declarat că va dona premiul său lui Petru Scutari, adolescentului din Căinarii Vechi, care are nevoie de transplant de cornee.
Despre cazul lui Petru, adolescentul care fost la scăldat și a orbit, și cum îl puteți ajuta, puteți afla mai multe AICI.
Amintim că la 7 octombrie, Petru a fost operat. I-a fost aplicată membrana amniotică, care ameliorează din durere. Peste trei săptămâni urmează o nouă consultație la medic, apoi doctorii împreună cu părinții ar urma să i-a o decizie unde se va petrece următoarea, transplantul de cornee.
„Ultima şansă ca Petru să-şi recapete vederea este transplantul de cornee, care se face numai peste hotare. Acest tratament este foarte costisitor. Necesită o sumă foarte mare de bani, circa 15.000 de euro. Cel mai probabil, intervenția chirurgicală urmează să fie efectuată în Turcia. Am transmis toate investigațiile băiatului acolo, am făcut dosarul de documente, care au fost consultate de doctorii din Istanbul. Acolo mi-au zis cât e costul, cec-ul mi l-au trimis de la clinică. Astfel noi strângem bănuț cu bănuț în speranța că vom ajunge şi vom face transplantul pentru ca băiatul nostru să vadă din nou lumina zilei, chipurile dragi și să fie din nou băiatul cel vesel cu speranțe în viitor. Vă rugăm ajutați-mi fiul să scape de această boală”, vine cu rugămintea mama lui Petru. Puteți dona bani, ca să-l ajutați pe Petru, accesând acest site – https://www.mcharity.org/donate/un-moment-pentru-a-i-reda-vederea-lui-petru