Învierea Domnului nostru Iisus Hristos readuce bucuria prin care cerul şi pământul mărturisesc într-un glas că viața a biruit moartea. Această sfântă şi slăvită zi este plină de har ceresc şi lumină pascală, iar Hristos Cel Înviat împărtășește umanității pacea şi binecuvântarea. Ziua Învierii Domnului este praznic al vieții, al bucuriei şi al păcii. Prin Înviere, Hristos ne-a arătat că viața este darul lui Dumnezeu şi că ea este veșnică, iar noi, oamenii, avem datoria de a păstra şi de a cultiva acest dar inestimabil. Pacea vestită apostolilor în ziua Învierii de către Domnul Hristos să se sălășluiască în viața noastră şi în lumea întreagă.
În aceste zile sfinte să devenim mărturisitori şi purtători ai Învierii, aducând bucuria praznicală în fiecare casă şi suflet creștin! Să aveți parte de sărbătoare luminată şi binecuvântată! Cu adevărat a Înviat Hristos, Domnul Vieţii!
Cu arhierească prețuire pentru cler şi popor,
† Ioan, Episcop al Sorocii, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove