Persoanele aflate în detenție în Republica Moldova nu vor mai putea utiliza telefoane mobile sau internet neautorizat

0
106

Persoanele aflate în detenție în Republica Moldova nu vor mai putea utiliza telefoane mobile sau internet neautorizat, transmite tvrmoldova.md. Măsura vine după ce în Monitorul Oficial  a fost publicat Regulamentul privind crearea și utilizarea sistemului de blocare și întrerupere controlată a radiocomunicațiilor în perimetrul instituțiilor penitenciare.

Potrivit documentului, sistemul are ca scop prevenirea utilizării neautorizate de către deținuți a dispozitivelor tehnice, inclusiv telefoane mobile, folosite pentru transmiterea, primirea ori procesarea de imagini, sunete și informații, precum și accesarea internetului.

Noul mecanism presupune instalarea unor echipamente capabile să blocheze sau să întrerupă controlat semnalul. Acestea pot fi monitorizate inclusiv de la distanță și vor fi amplasate în zone păzite de personalul penitenciar, inaccesibile deținuților.

Selecția penitenciarelor unde va fi implementat sistemul se va face în baza unor criterii: evaluarea vulnerabilităților de securitate, frecvența descoperirii dispozitivelor de comunicare, amplasarea geografică și arhitectura instituției, numărul de deținuți și tipul penitenciarului.

Conform datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, în anul 2024 în instituțiile penitenciare se aflau aproximativ 5,8 mii de persoane, dintre care 1,1 mii (19,2%) în arest preventiv și 4,7 mii (80,8%) condamnate definitiv. (Foto: news.ungheni.org)


Articolul precedentCEC atenționează alegătorii: mai sunt trei zile pentru declararea locului de ședere
Articolul următorDecis: alegerile parlamentare din 28 septembrie fără Partidul „Moldova Mare”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.